marți, 28 martie 2017

Mitropolitul Athanasie de Limassol despre Maica Domnului, sfinții contemporani și oamenii virtuoși din lume. Sfinții trăiesc toată înstrăinarea omului de Dumnezeu; nu sunt nesimțitori față de durerea aproapelui, dar pentru că sunt sănătoși sufletește, trăiesc totul așa cum trăiește Dumnezeu


Mitropolitul Athanasie de Limassol 

despre Maica Domnului, Poarta Cerului



- Asa cum ati spus, este o harisma cu adevarat a fi omul tacut, insa sa se afle in continua convorbire si cu Dumnezeu. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, desigur, nu era tacuta pentru ca nu avea ce sa spuna, sau pentru ca nu vorbea cu nimeni, ci pentru ca se afla intr-o continua vedere a luminii necreate a lui Dumnezeu, intr-o continua impartasire de dumnezeiescul har. Asadar, si putinele ei cuvinte, erau cuvinte pline de Duhul Sfant, pline de viata vesnica, cuvinte care odihnesc si linistesc pe om.

Desigur, intelegeti ca un om indepartat de Dumnezeu este limbut si nestatornic, pentru ca nu are inlauntrul lui ceva sa ofere, si care sa zideasca, pe sine insusi sau pe alti oameni. Vorbirea in desert si palavrageala sunt simptome ale lipsei si superficialitatii duhovnicesti. De aceea, si un mare ascet al Bisericii noastre, Avva Isaac, ii indeamna pe monahii care se lupta cu patimile ca "mai presus de toate sa iubeasca tacerea", care naste rugaciunea, si este mama tuturor celorlalte bunatati si harisme duhovnicesti. Tacerea este numita de catre parinti "pazitoare a vistieriei duhului".

Prin urmare, si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care era plina de tot harul Duhului Sfant, cu siguranta pentru tacerea ei, ne-a invatat intelepciunea si cumintenia si ne-a dat exemplu de viata tuturor.  

Ascultarea, precum toate celelalte virtuti si porunci ale Domnului, ne calauzesc catre adevarata libertate, are scopul de a ne elibera. Nu de a ne elibera de alti oameni, de fratele nostru, insa de a ne elibera de pacatul si de patimile noastre, pentru a putea fi in comuniune de iubire adevarata cu fratele nostru. Suntem robi ai pacatului si ai impatimirilor noastre si ai patimilor noastre. Nu ne robesc oamenii sau imprejurarile, pacatul este robia si dictatura care ne desfiinteaza libertatea. Asadar ascultarea in Hristos este calea catre libertate, este cu adevarat libertatea. Nu ne supunem pentru a fi robi, ne supunem pentru a deveni liberi. Precum un oarecare om ce urmeaza cu acrivie sfaturile medicale si indicatiile terapeutice, nu este rob al doctorului, dar devenind "rob" ascultator al doctorului dobandeste insasi libertatea sa, sanatatea sa. Si omul, supunandu-se poruncilor lui Dumnezeu, nu o face din robie, insa o face din dragoste si cu acrivie, si asa devine cu adevarat liber, devine intr-adevar fiu al lui Dumnezeu dupa har.

luni, 27 martie 2017

Protos. Hrisostom de la Putna: Maica Domnului este palatul in care s-a asternut Cina


Protos. Hrisostom: 

Maica Domnului, locaș de întâlnire între Dumnezeu și om



 Preacuviosi Parinti, iubiti frati si credinciosi,

N-am trecut de mult timp de mijlocul Postului Mare si iata, suntem in Biserica lui Dumnezeu sarbatorind impreuna poate praznicul cel mai adanc, cel mai bogat din punct de vedere duhovnciesc si teologic, sarbatoarea care lumineaza acest Post al Pastilor, acest post al pocaintei. Sarbatoarea de astazi, Bunavestiea, dupa cum si in tropar ati auzit: „astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac… ”. Bunavestire este tot acelasi lucru si cu Evanghelia. Acelasi termen se foloseste, evanghelos, Evanghelie inseamna vestea cea buna. Evanghelismos inseamna ducerea acestei vesti, buna vestire. In Maica Domnului se implineste si se cuprinde toata Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, in Maica Domnului se cuprinde si se explica toata taina cea din veac.

miercuri, 22 martie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Dreptatea lui Dumnezeu este deopotriva mila si discernamant, si este o aspiratie fireasca a omului in cautarea mantuirii sale

[Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. (Matei 23, 23); vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.(Luca, 11, 42)]
Dreptatea lui Dumnezeu este deopotriva mila, discernamant si justitie. Deopotriva! La om a inceput specializarea...

 *

Emisiunea “Vestea cea bună” – 21 mar. 2017

Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea omului

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor




Cateva spicuiri din inregistrare:


Pr. Mircea-Cristian Pricop: La inceput dreptatea Domnului si dreptatea omului erau unul si acelasi lucru, de aceea trebuie sa ne gandim foarte serios de ce s-au despartit ele si cand. Pai, atunci cand dreptatea omului n-a mai fost in corelatie cu dreptatea Domnului, atunci ea a fost subordonata intereselor individuale, intereselor materiale de regula, si fiind subordonata acestora n-a mai vazut obiectivul in sine, a vazut cumva prin prisma unei site, a unei zguri puse pe ochiul menit sa fie drept, al sufletului nostru.

sâmbătă, 18 martie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop despre Calea înțelepciunii și cum n-a fost lăsat Cioran să se împărtășească de către ucenicii săi

Emisiunea “Vestea cea bună” – Calea înțelepciunii - 14 mar. 2017

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor



Pr. Mircea-Cristian Pricop: Sfânta Scriptura aloca 4 carti, din totalul de 66 de carti sfinte, intelepciunii. Vorbim despre Pildele lui Solomon, vorbim despre Intelepciunea lui SolomonEcclesiastul si Intelepciunea lui Isus Sirah. Deci, carti dedicate exclusiv intelepciunii si caii intelepte, caii dobandirii intelepciunii. Interesul pe care Sfanta Scriptura, cuvantul lui Dumnezeu - Dumnezeu Insusi ca Dumnezeu e nedezlipit de cuvantul Sau -, il aloca acestei mari virtuti este determinat de un lucru foarte important, care se gaseste tot in cuvantul scripturistic, definind pe cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Acestuia i se spune Intelepciunea si Puterea și Cuvantul lui Dumnezeu. Prin urmare cele patru carti destinate obtinerii intelepciunii, sunt de fapt "manuale" pe care noi le putem parcurge pentru a ajunge la intelepciune, dar nu la o intelepciune de tip ideatic, de tip ca o stiinta de manual, ci la o intelepciune vie si activa, la o intelepciune personala, vie si constienta si comunicativa, care se numeste Domnul nostru Iisus Hristos.

joi, 16 martie 2017

Postul Mare ne dezvaluie... "scheletul din inimă". S-a copt vremea pentru o întoarcere la leagănul dragostei răstignite


Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nici o jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric...
Viața nu are sens în idee, ci în dragoste. Nu este structurată ideatic, ci liturgic.
Fără iubire, lumea se golește de sens.

Psalmul 135 (Mărturisiți-vă Domnului) în diferite interpretări si limbi



Psalmul 135 în română

Archd. Mihail Buca și TRoNoS 





miercuri, 8 martie 2017

9 martie - Ziua Deținuților Politici Anticomuniști


Basilica: 9 martie – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989


Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de mucenici, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Momentul liturgic va cuprinde ectenia pentru pomenirea eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români, din Liturghier (ed. 2012) şi din Slujba Parastasului pentru eroi (ed. 2016).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

***

Părintele arhimandrit Mihail Stanciu despre Ziua Deținuților Politici Anticomuniști (9 martie)


 ***

Emisiunea “Vestea cea bună” – Curajul mărturisirii - 7 mar. 2017.
Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.



E suficientă o masă critică formată din „dezvirginaţi” de Internet pentru a manipula


Drumul către ceea ce ne-am dori să fie nu poate trece de­cât prin inimile noastre, prin conştientizare şi pocăinţă, printr-o cât mai mare fugă de lume şi de amăgirile ei.


Familia ortodoxa, nr. 3(98)/2017:

Se vrea o „primăvară” a Ortodoxiei?


Oameni care se cunosc de o viaţă au ajuns să nu-şi mai dea „bună ziua”. Fraţi întru credinţă, care ani de zile au împărtăşit aceleaşi gân­duri şi năzuinţe, îşi spun astăzi cuvinte dintre cele mai grele şi se raportează unii la alţii ca la cei mai mari duşmani. Dar şi tinerii care până mai ieri umpleau localurile şi nu puteau spune care este ziua votului sau care sunt candidaţii la preşedinţie au ajuns, iată, mari revoluţionari, care manifestă şi cer imperios căderea guvernului. Ceva pare că se întâmplă în lume – oala cu aburi s-a încins, iar Ro­mânia este transformată în câteva săptămâni în teatrul unui expe­riment politico-social sau cultural-religios cu rezonanţe majore la nivel global. „Experimentului Piteşti” de acum 65 de ani îi urmează un altul, mai soft în aparenţă: experimentul revoluţiei stradale, al anarhiei iniţiate şi controlate prin Internet.

marți, 7 martie 2017

IPS Teofan: "Ortodoxia este impartasirea cea adevarata cu Domnul Hristos"


IPS Teofan - Să cunoaștem ortodoxia, să trăim ortodoxia și să marturisim ortodoxia



Ne-am bucurat ca ne-am impartasit multi cu Sfintele Taine si, pana la urma, aceasta este Ortodoxia. Daca i-am da un nume, acest nume ar fi impartasirea noastra cu Hristos. Aceasta este denumirea, si continutul, si mesajul Sfintei Ortodoxii. Pentru ca ne numim crestini ortodocsi - slava Domnului pentru aceasta -, dar se cuvine sa intelegem mai mult, si ce inseamna lucrul acesta. Ce-i drept, e mai bine sa traim lucrul acesta decat sa-l intelegem, dar si intelegerea are rostul ei, ca am putea sa ne intrebam ce este Ortodoxia, sau, mai intai ce nu este Ortodoxia.

Si anume, Ortodoxia nu este o filozofie printre multe altele. Ortodoxia nu este o religie, printre multele religii ale lumii. Ortodoxia nu este nici macar una dintre confesiunile crestine. Ortodoxia nu este doar o eticheta, un titlu, un nume, o denumire. Ci, Ortodoxia este impartasirea cea adevarata cu Domnul Hristos. Ortodoxia este, dupa cuvantul acesta in limba greaca, inchinarea cea dreapta, spre deosebire de foarte multe inchinari strambe. Ortodoxia este intelegerea cea dreapta fata de foarte multe intelegeri nedrepte. Ortodoxia este vietuirea cea dreapta, fata in fata cu foarte multe feluri de vietuire care nu sunt drepte. Mai mult si mai putin pretentios, spunea marele Parinte Rafail Noica: "Ortodoxia este firea cea adevarata a omului". Daca vrei sa fi om cu adevarat, in sensul cel mai deplin al cuvantului, trebuie sa fie crestin ortodox. Aceasta nu inseamna dispret pentru altii, dar inseamna marturisirea a ceea ce este, cum spunea tot Parintele, "devenirea intru fiinta a ceea ce inseamna om adevarat". Iar aceasta lucrare, mai bine zis aceasta stare, nu se poate implini adevarat, deplin, adanc, inaltator si cuprinzator decat in Sfanta Biserica Ortodoxa, Trupul lui Hristos.

duminică, 5 martie 2017

Marius Iordachioaia - Aproapele


Aproapele: Aproapele


eu te rănesc cu fiecare gând
iar rănile tale îmi spală păcatele
chipul tău scuipat de mintea mea
dă feței mele lumina și lacrimile...

cu fiecare bătaie lovește în tine
carnea inimii mele ca o palmă grea
viața mea te ucide și tu cobori în iad
cerând să iei cu tine vina mea...

eu te rănesc mereu și te gonesc
iar tu pleci tăcut cu tot ce mi-e greu
când viața mea te alungă, dragostea ta
rămâne aproapele, tot mai aproapele meu...

joi, 2 martie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "Adevărul sincer nu poate izvorî decât din dragoste, pentru că dragostea învelește, încălzește și orientează corect toate celelalte virtuți". Doar când virtutea cu acțiunea de jertfă sunt conlucrătoare au valoare și aduc pacea.


Emisiunea “Vestea cea bună” – Virtuțile creștine - 28 feb. 2017. 

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.



Prof. Mihail Chircor: Astazi va propunem ca tema virtutile crestine, si o sa-l rugam pe Parinte sa ne spuna ce este virtutea, de unde vine virtutea si cum se manifesta virtutea. Deci, Parinte, sa incercam sa explicam ce inseamna virtute crestina, sau daca exista si o virtute necrestina.   

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Inainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pamant existau diferite coduri morale care aveau principii si includeau in corpul lor si practicarea anumitor virtuti. Acest lucru nu stirbeste cu nimic valoarea adevarului descoperit de Domnul nostru Iisus Hristos, ci, dimpotriva, il pune in valoarea ca presentiment, ca profetie a ceea ce Hristos a implinit. Bineitneles ca au existat si virtuti mai inainte de crestinism. Ma gandesc la ceea ce spunea Platon odinioara, ca "tot aurul de pe pamant si tot aurul de sub pamant nu inseamna nimic fata de omul virtuos" - spunea in tratatul sau despre legi. Si, la fel, in tratatul sau despre repubilca aminteste ca virtutea reprezinta absolulul de devenire pentru om. Sunt anticipari ale actelor mantuitoare pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea sa le ofere in dar lumii pe cale de mantuire.

Nu ne deranjeaza sub nici o forma faptul ca Platon, Aristotel, Plutarh, Herodot - pe care de altfel noi ii respectam si ii cinstim, si care in anumite biserici sunt chiar pictati, ca fiind din partea neamurilor neiudaice. Cum au evreii pe profetii, mari si mici, asa si neamurile pagane, neiudaice, au avut pe filozofi, pe marii intelepti, care au virtutea legaturii lor, chiar si asa, "in ghicitura", cum spunea Sfantul Apostol Pavel, cu Duhul Sfant, si au emis niste profetii, niste aniticipatii care in cele din urma s-a dovedit corecte. [...] Prin aceasta intelegandu-se o continuitate, nu o zbatere violenta intre nou si vechi. Domnul Iisus Hristos a spuns: "n-am venit sa stric legea, n-am venit sa stric, ci s-o implinesc", adica sa o desavarsesc. Si, ca sa o desavarsesc, ea trebuia ca mai inainte sa ma anticipeze pe Mine, ca Fiu al lui Dumnezeu. Trebuia sa preagateasca lumea pentru asteptarea Mea. Pana la urma intreaga lege morala de dinainte de Hristos, o preagatea pe lumea aceasta pentru venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant, chiar si cu limitele de rigoare ale mintii omenesti de atunci, ale epocilor, pline de cruzime si de sange. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu n-a parasit niciodata lumea Lui, complet, izoland-o ca intr-un fel de penitenciar, ci intotdeauna a interveit in viata ei, a pregatit-o prin fagaduinte, prin coduri date de mari intelepti, s.a.m.d.

luni, 27 februarie 2017

Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, despre cazul Protopopului Gheorghe Mamaladze: "Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului."



Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, consideră că situația complexă creată în jurul Patriarhatul nu este doar o problemă a Bisericii ci și a Statului. Chestiunea confruntării care a apărut în sânul Patriarhiei a început să fie discutată deja la sfârșitul anului trecut. Pentru a rezolva conflictul din sânul Bisericii, în decembrie 2016, a fost convocată ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, dar nu s-a ajuns la un consens.

Arestarea Protopopului Gheorghe Mamaladze a provocat un nou val de confruntări și de acuzații reciproce în sânul clerului georgian și a personalităților înalt poziționate din Patriarhia Georgiei. Observatorii menționează că scandalul din jurul Patriarhiei câștigă teren și se poate transforma într-o serioasă criză politică în Georgia.

După un tratament medical și o operație în Germania, Patriarhul Ilia al II-lea a revenit la Tbilisi. El a spus că Patriarhia va studiat cazul Mamaladze cu autoritățile georgiene. Parchetul georgian a promis anterior că, după revenirea Patriarhului, dovada vinei clericului arestat va fi publicată. Cu toate acestea, Parchetul s-a abținut până acum să dezvăluie detaliile.
"În aceste ultime două săptămâni, starea sănătății mele a rămas încă foarte complexă. Am fost nevoit să merg în Germania și să mă tratez. Am suferit o operație destul de complicată. În acest moment s-a creat o situație foarte bizară și Biserica georgiană nu-și amintește un caz similar. Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului. De asemenea, autoritățile trebuie să se implice activ în examinarea acestei chestiuni",
a spus Patriarhul Georgiei.

sâmbătă, 25 februarie 2017

Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna: "Iadul si Raiul sunt inca in facere. Cine este cel care le face? Eu, si tu, si el, si mai ales noi. Omul a fost pus in Rai, ca pe Rai sa-l desavarseasca, ca pe Rai sa-l transforme in Imparatia cerului, prin comuniune cu ceilalti, prin iubire intrelaolata si iubire fata de Dumnezeu, nu iubire de sine"


Protos. Hrisostom - Cuvânt după Taina Sfântului Maslu despre rai și iad, Mănăstirea Putna, 2 aprilie 2016 




Astazi a venit timpul sa vorbim despre ceea ce nazuim mai mult, sau de ceea ce ne temem mai mult, pentru ca omul este o fiinta dihotonica, adica alcatuita din doua parti foarte intim intrepatrunse intre ele: trup si suflet, vazut si nevazut. Si, daca Sfintii Parinti au zis despre patimi ca intotdeauna in spatele lor ai sa gasesti una dintre aceste doua lucruri, dorinta sau frica, am putea spune ca, mai mult, in spatele fiecarei opere de arta putm gasi dorinta de frumos si teama de a nu cadea din el, sau de a nu-l face pe deplin.

Raiu si iadul, iubiti credinciosi, sunt doi termeni care astazi au devenit atat de indepartati, atat de confuzi. Daca incercam sa cautam cate ceva despre Rai si despre iad, gasim niste lucruri care ni se par copilaresti, ori care ni se par absurde, ori care ni se pare de neinteles. Si, asta pentru ca ne lasam amagiti de ceea ce cade sub simturi, de ceea ce vedem in jurul nostru. 

Auzim pe Mantuitorul ca spune in Evannghelia dupa Matei, cap. 25 - cand este vorba despre Infricosata Judecata-, spune despre iad ca a fost gatit diavolului si slujitorilor lui, iar de bunatatile Raiului spune ca au fost gatite fiilor lui Dumnezeu, "binecuvantatilor Tatalui Meu". Si, spune Mantuitorul: " veniti si moşteniţi bunătățile cele făgăduite vouă de la întemeierea lumii."(cf. Matei, 25, 34). Iadul evident ca a fost si mai inainte gatit, pentru ca diavolul a cazut inainte de creerea omului. Dar, iadul a fost creat pentru diavol, diavolul nefiind si trup si suflet, avand asadar o singura dimensiune, iadul are aceasta dimensiune spirituala, cel putin acum, pana la Infrucosata Judecata

Raiul a fost creat pentru om, si omul este si vazut si nevazut. Asadar Raiul are frumusete care se pot admira cu ochii acestia trupesti, care se pot intelege cu mintea aceasta rationala, insa are frumuseti nebanuite care se pot intelege, intrevede cu ochii cei duhovnicesti. Doar inima poate intelege ce se poate ascunde in spatele unei astfel de furmuseti vazute. 

Cand a facut Raiul, Dumnezeu l-a chemat pe Adam si i-a spus: "toate acestea sunt ale tale" si "am pus in el doi pomi". Unii Sfinti Parinti spun ca pomul vietii si pomul cunostintei binelui si al raului, pot sa simbolizeze, de fapt, pe Dumnezeu si pe om. Este o interpretare alegorica, o interpretare simbolica, insa nu este departe de adevarul revelat, pentru ca Dumnezeu insusi este Viata. Si, i-a spus lui Adam care era singur, ca pe Eva inca n-o scosese din coasta lui: "din toţi pomii din rai poţi să mănânci" - adica sa te hranesti, sa te zidesti, sa cresti din ei -, "afara de pomul cunoştinţei binelui şi răului" - adica din toti pomii, inclusiv din pomul vietii. Doar de pomul cunoştinţei binelui şi răului i-a fost interzis. I-a fost dat, asadar, lui Adam spre lucrare si spre paza, acest Rai. Insa, cand i s-a adresat, i-a spus asa, la singular: "să mănânci din toti pomii" si "sa nu mancati din pomul cunoştinţei binelui şi răului". Asadar: "apropie-te de viata, hraneste-te din ea, caci este tie cel mai la indemana, pentru ca tu esti primul dintre fii Mei care a primit acest dar", insa, "nu uita ca dupa tine vor veni si altii, si aveti grija sa nu va indepartati". "Tu sa nu te indepartezi de ei, si ai grija ca impreuna cu ei sa ramaneti in Mine si langa Mine".

De multe ori mi-am pus problema: ce s-a intamplat cu Eva, cand a fost gasita de diavol, aflat acum in chipul sarpelui, ce s-a intamplat cu ea, de ce a cazut asa de usor? Dar, nu m-am intrebat ce slabiciune a avut, ci ce cauta Eva singura acolo? Cei doi, nu erau meniti sa fie una? Cei doi nu se aflau in Rai? Cei doi nu se hraneau din pomul vietii, din iubirea care scalda tot, din lumina care dezvaluia taine peste taine si dincolo de taine? De ce era Eva singura, de ce a scapat-o Adam din ochi? Ii vedeti pe cei indragostiti nu numai ca nu se pierd din priviri, se manaca din priviri, se impartasesc din priviri. Nu se pierd unul de celalalt. De ce era Eva singura si Adam nu se stie unde, cand Dumnezeu a zis foarte clar ca "nu este bine sa fie omul singur". De ce? De ce? De ce? Realitatea este ca, gasind-o singura, a inselat-o. A inselat-o pentru ca ea nu avea cuvantul direct de la Dumnezeu, ci indirect prin Adam. Adam i-a povestit si, fiind indirect, si Adam avea nevoie de ea, si ea nu era acolo sa-l sustina, si Eva avea nevoie numaidecat de Adam. Fara Adam Eva nu avea sens. Sensul Evei a fost sa-l sustina pe barbat. Pentru barbat a fost facuta femeia. Fara el, ea n-are sens. De ce, si ce cauta fara sens prin Rai? Isi cauta sensul? Nicidecum! Sensul ei era langa barbat, sensul ei era in unire. Si astfel, singura fiind, i-a fost foarte usor diavolului sa o amageasca. Si i-a promis bunatati viitoare si, in felul acesta, i-a furat bunatatile pe care le avea in mana. 

Si, Adam, dupa aceea, cand a vazut-o pe Eva cu marul in mana -mar din care muscase Eva-, el s-a smintit prin faptul ca a vazut ca Eva a mancat si n-a murit. Si atunci, s-a intors impotriva lui Dumnezeu, si a zis: "deci m-ai mintit, mi-ai ascuns unele lucruri". Dumnezeu ii lasase o vorba invaluita intr-o taina cand i-a spus: "cu moarte vei muri". Adam putea sa inteleaga ca este un fel de moarte, poate nu cea de care crede el. Adam ar fi trebuit sa sape, sa caute sa-si doreasca sa inteleaga mai mult. Dar, ca sa intelegi mai mult, sa vezi mai mult, trebuie sa ramai in lumina!  
Adam s-a alaturat Evei in egocentrismul lor. In egocentrismul lor, ei mancand din acest pom al cunostintei binelui si raului, gustand asadar un rau, intelegand raul prin fapta, in loc sa-l inteleaga prin cuvant, ei s-au trezit la un moment dat cu ochii deschisi. Li s-au deschis ochii abia dupa ce a muscat Adam din mar. Ce ochi i s-au deschis lui Adam? Adam care fusese cuprins de un somn foarte adanc, si nestiind ce facuse Dumnezeu, si de unde a aparut femeia langa el, a zis: "Aceasta este femeie, pentru ca este luata din trupul meu, si numele ei este Eva, pentru ca este mama celor vii". A pus nume animalelor, aratand ca are si cunostinta trupeasca. A aratat ca are cunostinta duhovniceasca prin faptul ca a prorocit modul in care lumea se va inmulti prin femeie. Ce ochi, atuncea i s-au deschis? Ochii vicleniei, care desosebeste binele de rau intr-un mod sucit, stramb, dizarmonios. Ochiul vicleniei care face diferenta intre lucrurile bune si cele rele, doar distingand ceea ce este rupt in el. Ochiul vicleniei care intelege doar dizarmonia, caruia doar i se pare, intr-o mandrie iarasi, sucit, care isi avea radacina in Satan, caruia i se pare ca poate sa inteleaga binele prin studierea raului. Vai, amara inselare! Amara inselare! Si, de atunci omul a vazut ca goliciunea lui poate fi obiect de rusine. Si, rusinea, obisnuindu-se cu ea, omul a trasformat-o in pacat, in loc sa o transforme in teama sfanta. Si, asa mai departe.

joi, 23 februarie 2017

De la Savatie Bastovoi adunate. Despre iubire, taina, rugaciune, singuratate, ispite, suferinta...


Plansul launtric


Sunt oameni care au plânsul în interior. Aceștia sunt cei mai frumoși oameni de pe pământ. Acest plâns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plâns lăuntric este ca o lumina de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sunt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decât aceea de a întâlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plâns măcar o data în viață, să plângi de-adevăratelea. 

vineri, 17 februarie 2017

Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul


Basilica: Fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul


Lidia Stăniloae, fiica Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, a trecut la Domnul, în această dimineață la ora 7:40, la vârsta de 83 ani. Slujba înmormântării va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, la Mănăstirea Cernica, la orele 12:00 pm.

miercuri, 15 februarie 2017

Părintele Ciprian Grădinaru: "la temelia vieţii în parohie stă conştiinţa de familie"


Citeam într-o carte a Părintelui Sofronie (Saharov) că, la un moment dat, Sfântului Siluan i-a scris o rusoaică stabilită în Franţa. Îi cerea să se roage pentru ea, să nu fie nevoită să lucreze în vreun oraş unde să nu poată să ajungă la biserică. Îi mărturisea Sfântului Siluan că nu ştia ce e iadul, căci nu citise prea multe, dar şi-l închipuia ca pe viaţa modernă: plin de confort, doar că fără rugăciuni şi Biserică. Citind acestea, m-am gândit că şi compatrioţii noştri din Occident trăiesc în iadul necredinţei celor din jur. Şi atunci mi-am amintit de povestea pe care acelaşi Părinte Sofronie o spunea adesea, a omului care, după moarte, ajuns în iad, a început să-şi construiască o biserică. La început, diavolilor nu le-a venit să creadă; apoi, convingându-se că omul era chiar serios şi voia să-şi împlinească ideea, au făcut consiliu şi l-au aruncat afară din iad, expediindu-l în Rai.

Aceste lucruri mi-au venit în minte atunci când gândurile mi s-au îndreptat către prietenii noştri din Belgia care au ctitorit acum şase ani o mănăstire, iar acum trebuie să facă iar planuri ca să construiască o nouă biserică: chiar îşi doresc Raiul! Aşa se face că l-am sunat iar pe Părintele Ciprian Grădinaru, şi am început să „analizăm” împreună planurile lor…

– Aşa e. Mi-e drag să vorbesc despre parohie pentru că, aş putea spune, mi-e dragă Biserica lui Hristos. Şi am înţeles că realitatea fundamentală a Bisericii este reprezentată de parohia (sau obştea monahală, dacă e vorba de monahi) din care fac parte, de „biserica locală”, cum i se spune – adică acea comunitate de creştini care ne adunăm într-un anume loc Duminică de Duminică, Liturghie de Liturghie, ca să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, unindu-ne cu El, devenind noi înşine Trupul Lui. Nu pot trăi Biserica în abstract, ci doar fiind bine integrat în parohia mea, asumând-o, înţelegând importanţa acestei apartenenţe. Când fac cu adevărat parte dintr-o anume parohie, fac cu adevărat parte din Biserica Ortodoxă. Parohia mea reprezintă expresia esenţială a Bisericii, şi e identică cu toate celelalte Biserici locale, datorită faptului că parohia-obştea mea mărturiseşte credinţa episcopului meu, iar episcopul meu se găseşte în comuniune de credinţă cu ceilalţi episcopi ai celorlalte Biserici locale. Pentru asta, e foarte important ca parohia din care fac parte să fie autentică.

Tentativa de asasinare a Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, a fost confirmată în mod oficial. Evitând o operație la Tbilisi, de la care nu se dorea să scape viu, Patriarhul, aflat în Germania, nu a putut fi nici otrăvit de către unul dintre apropiați

 
Parchetul georgian a confirmat oficial informația conform căreia a fost o tentativă de asasinare a mai marelui Bisericii Ortodoxe Georgiene, Catholicos-Patriarhul Ilia al II-lea. După cum s-a dovedit, părintele Gheorghe Mamaladze, directorul gestionarii proprietăților Patriarhiei, intenționa să-l otrăvească cu cianură pe Patriarh. În acest scop, el a luat cu el otrava pentru a ajunge la Berlin, unde Întâistătătorul este în prezent pentru tratament medical. Preotul a fost arestat la aeroportul din Tbilisi

Procurorul-șef al Georgiei, Irakli Shotadzé, a declarat la un briefing:
"Gheorghe Mamaladze avea relații sistematice cu  Catholicos-Patriarhul și anturajul său. S-a stabilit la anchetă că el pregătea uciderea unei persoane și, tocmai în acest scop, a achiziționat o substanță toxică de la un necunoscut".
S-a comunicat că investigațiile au început după o declarație la Parchet, care a fost semnalată la data de 2 februarie 2017. Un bărbat, al cărui nume nu este cunoscut, a revelat că Părintele Gheorghe a vorbit cu el, în scopul de a-l ajuta să obțină cianură în schimbul unei recompense. Totuși, Mamaladze a reușit să obțină substanța toxică. Otrava a fost găsit asupra lui când a fost cercetat la aeroport. In plus, arme de foc de fabricație artizanală precum și muniție au fost găsite la domiciliul suspectului

Postul de televiziune "Rustavi-2", afiliat fostului președinte georgian Saakașvili, a anunțat atacul eșuat împotriva Patriarhului (referindu-se la surse anonime) cu câteva ore înainte ca această informație să fie confirmată de către poliție. 

Impresia generală care se desprinde din acest caz este faptul că mulți oameni suspectau în Georgia posibilitatea unui atac împotriva Patriarhului Ilia al II-lea

Pe 8 februarie, de exemplu, analistul politic Archil Gamzdaria a scris pe Facebook că Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea este în mod serios amenințat. Autorul nu a dezvăluit sursele sale, dar a spus că, în cazul în care intervenția chirurgicală care ar fi trebui să o sufere Întâistătătorul, ar fi fost programată la Tbilisi (cum era planificat inițial), aceasta ar fi fost pentru el mandatul său pentru moarte. Dar, în cele din urmă, s-a decis să se facă operația în Germania, deși  aceasta n-ar fi garant securitatea Patriarhului.
"Cred că au fost frecușuri serioase în acest caz. Este posibil ca autorii să nu fi fost în măsură să-și realizeze planul lor", 
a scris Gamzardia, care crede că, conform planului conspiratorilor, Patriarhul nu ar fi trebuit să se întoarcă în viață de la Berlin

Traducere de Român Ortodox în Franța după Orthodoxie.com,  Le catholicos-patriarche Élie II a échappé à une tentative d’empoisonnement

LEGATURI:

marți, 14 februarie 2017

Răstignirea Părintelui între cei doi tâlhari: egoismul lumesc și egoismul duhovnicesc. Biserica și lumea religioasă. "Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr"

Icoana de Mihai Coman

Oameni și demoni: EU-L RISIPITOR (o simțire a Evangheliei de azi)


Nu știu voi cu ce ați rămas din Evanghelia de azi, dar mie mi s-a părut că-L văd, în tatăl din Pildă, pe Hristos răstignit între cei doi tâlhari...

Căci cei doi fii ai Tatălui sunt, evident, doi tâlhari.

Fiul Risipitor vrea partea lui: frate-su, mai bolnav, vrea toată averea. De aceea, îl doare partea cheltuită de fratele său, nu plecarea și nici decăderea fizică și morală a acestuia. Și nu se îndură, pentru a nu-și diminua moștenirea, să taie un miel ca să petreacă împreună cu prietenii săi, altă dovadă că nu iubea pe nimeni.

Avem un fiu care pleacă să-și facă pofta. Și altul, care pentru același lucru, rămâne. Amândoi sunt niște egoiști. Nici unul nu-și iubește părintele. Amândoi se iubesc, cu pasiune, doar pe ei înșiși.

Iar egoismul este cea mai gravă boală a sufletului, pentru că risipește esența vieții, sămânța vieții veșnice din noi: capacitatea de a iubi.

Toți oamenii se nasc cu bobul de grâu al iubirii în ei: dar cei care nu-l îngroapă în pământul dragostei de Dumnezeu și aproapele, adică în pământul Bisericii, ci îl păstrează pentru ei înșiși, îl fac să nu dea rod, să se usuce și să moară. Și odată cu el, moare sufletul...

În cei doi frați din pildă, avem două feluri de egoism, ilustrat în istorie de neamuri și Israel: egoismul trupesc și egoismul duhovnicesc, Sau, altfel formulat, egoismul lumesc și cel religios.

Egoismul lumesc reprezentat de Fiul Risipitor: vrea un loc plăcut în lume, vrea un loc în Rai dar a greșit direcția și metoda, pentru că și-a greșit învățătorul. Dar când va înțelege asta, se va întoarce și se va corecta.

Egoismul duhovnicesc este cel care nu vrea, ca fratele său risipitor, un loc în Rai, ”o parte din averea Tatălui”: ci vrea tot Raiul doar pentru sine. Vrea, și acesta e întunecatul secret pe care încearcă să-l ascundă sub asceza și ascultarea lui, locul Tatălui. Dacă egoismul Fiului Risipitor este omenesc, cel al fratelui său este demonic.

În Pilda Fiului Risipitor Îl văd pe Dumnezeu răstignit, cu mâinile întinse către cei doi tâlhari de lângă El: ca să-i apuce și să-i ducă, în Rai, pe amândoi. Dar, din nefericire, doar unul singur a vrut asta... Doar cel care și-a dat seama că adevărata iubire nu era cea ”predicată” de pofta sa, nici de femeile sau prietenii cu care își mâncase averea, ci iubirea Tatălui, iubirea plină de înțelegere și iertare, care îmbrățișează necondiționat....

De pe Cruce Viața veșnică ne întinde, zi și noapte, mâinile Sale. Dar noi vrem, cu o încăpățânare tragică, mereu hrănită de această lume, să ne trăim viețile noastre.

Iar viața mea nu e decât drumul meu către moarte... Privită atent și de aproape, viața mea nu înseamnă de fapt decât păcatele mele și moartea mea...

Există o singură Viață pentru noi toți. Vă rog, nu încercați să vă luați partea sau să o luați toată pentru voi: nu veți face decât să vă risipiți și să vă pierdeți. Și să lăsăm această Viață mai rănită și mai slăbită următoarei generații, copiilor noștri...

Cred că morala acestei pilde poate fi formulată și așa:

Haideți să ne oprim! Haideți să ne dezintoxicăm de această otravă, de acestă cultură, de această școală a morții veșnice care este egoismul.

Haideți să învățăm iubirea Tatălui de la Domnul Iisus Hristos prin Duhul Sfânt.

Haideți la Biserică. Haideți să învățăm, împreună, să fim fii și frați.


Oameni și demoni: BISERICA și LUMEA RELIGIOASĂ


Într-una din întâlnirile sale cu obștile monahale din Rusia, schiarhimandritul Ioachim Parr spunea:
Rusia moare, înghițită de lumesc. Și nimeni nu-i întinde o mână de ajutor de care ar putea să se sprijine. Iată, noi, cei ce ne-am adunat aici, suntem gata să ne aducem jertfa?”
Citind aceste cuvinte, mi s-a părut că aud, în sfârșit, strigătul Bisericii dintr-o țară, expresia patriotismului ei specific: Patria noastră moare, înghițită de lumesc!! 

Nu de imoralitate sau interese politice oculte; nu de consumerism sau epidemii; nu de globalizare și jaf economic organizat; nu de corupție sau dependențe. Nu. De toate acestea se ocupă sau ar trebui să se ocupe alte instituții. Ale acestei lumi. Lumești.

Biserica este în lume, dar nelumească. Și este aici, în lume, cu misiunea izbăvirea oamenilor, de lumesc.

Adică, de fapt, Biserica nu se ocupă de morală sau cultură, economie ori sănătate. Desigur, poate face gesturi care pot fi catalogate de un ochi profan ca economice sau culturale. Dar, dacă ele nu sunt făcute ca să scoată oamenii din lumesc, nu sunt ale Bisericii, ci ale lumii religioase. Iar lumea religioasă nu este Biserica.

Dacă e greu să înțelegem cele scrise mai sus e în primul rând pentru că Ortodoxia românească, de pildă, constă dintr-o covârșitor de multă lume religioasă și, foarte puțină Biserică.

Diferența dintre lumea religioasă și Biserică e simplă, extrem de vizibilă, pentru cei care vor să vadă: lumea religioasă e acel segment al populației care a ales religia pentru a-și atinge scopurile din lume, pentru a ocupa locul dorit în lume. Biserica, e adunarea celor care vor să învingă lumea, să răzbească, nu la sfârșitul vieții, ci în tot ce fac, din lume.

De exemplu, filantropia lumii religioase, rezolvă o problemă economică neacoperită de instituțiile lumești abilitate. Pe când milostenia Bisericii, este o parte din Liturghie, folosește materia și ritualul milosteniei, pentru ca omul să simtă harul, lumina și aerul Împărăției nelumești pe care o reprezintă.

Altfel spus, milostenia lumii religioase este o parte din faptele prin care să răzbești în viață, o parte a schimbului cu Dumnezeu: eu fac milostenie cu un flămând, iar Dumnezeu îmi va da ceea ce Îi cer din lume. De aceea, milostenia lumii religioase este, în realitate, desacralizată. Adică, lumească. De aici.

Pe când cea a Bisericii este făcută tocmai în scopul sacralizării vieții, mărturiei nelumești a sfințeniei, a prezenței lui Dumnezeu; și prin acesta, a ieșirii din lume, care la nivelul persoanei este o ieșire din sine....

Ieșirea din lumesc nu înseamnă ieșirea din viața cotidiană, din aspectele ei formale, economice, culturale, civice sau politice. Ci toate acestea trăite cu altă intenție fundamentală. Cu intenția, mereu prezentă ca fundament și vector tainic, ca, indiferent de activitatea în care suntem prinși, ea să continue Liturghia, lucrarea Liturghiei, de a scoate lumea din lumesc, de a o înălța permanent din tenebrele egoismului, în care a prăbușit-o păcatul, spre lumina nepieritoare a iubirii curate, pe care a răsărit-o în lume, Crucea.  De exemplu, pot merge la serviciu doar ca să câștig bani și să mă perfecționez în meseria mea. Omul religios rămâne la aceste scopuri, singura deosebire față de omul profan, de omul care se bazează pe puterile proprii, este că omul religios cere și ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea acestor deziderate. Pe când omul Bisericii, vine la serviciu ca, în primul rând, să se desăvârșească (și acolo) în practicarea iubirii creștine, care e nelumească.

Ca să spun așa, Biserica învinge lumescul, pe când lumea religioasă, doar îl administrează religios.

Dar Dumnezeu nu s-a întrupat ca să creeze o lume religioasă. Tocmai lumea religioasă L-a răstignit.

Israelul din vremea Mântuitorului era o lume religioasă preocupată de locul său în lume. Și L-a ucis pe Dumnezeu pentru că nu Se întrupase pentru asta, pentru așezarea Israelului pe locul său măreț din lume, ci pentru scoaterea Israelului din lume. Iar pentru omul religios, ca și pentru omul profan, ieșirea din lume este echivalentă cu moartea. O acceptă ca inevitabilă la sfârșitul vieții; dar, acum și aici, ca intenție și lucrare permanentă a Adevărului în lume, nu.

Ca să luăm un exemplu recent și dureros:, atât Sinodul din Creta, cât și contestarea lui, sunt evenimente ale lumii religioase, nu ale Bisericii. Acest Sinod nu s-a făcut pentru că Duhul Sfânt a vrut să comunice ceva Bisericii prin el; ci la comandă politică. Iar reacția la Sinod, nu e nici ea a Duhului Sfânt, ci a lumii religioase, pentru că a fost morală, nu duhovnicească.

Atât pentru a schimba, cât și pentru a apăra Adevărul, trebuie să te situezi în afara Lui.
Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr. Si astfel sunt purtați de lucrarea Adevărului tot mai departe de lume: sunt oameni tot mai nelumești... 
Și sunt oamenii care nu lasă o țară să piară în lumesc. Sunt acei puțini pentru care Dumnezeu ține o țară, așa cum ar fi ținut Sodoma și Gomora dacă ar fi fost acolo 5 drepți.. 
Sunt Biserica.

duminică, 5 februarie 2017

Ioan Ianolide, misticul închisorilor comuniste/ Interviu cu Constanța Ianolide (Video noiembrie 2016)


Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe Ioan Ianolide, mărturisitor și memorialist al temnițelor comuniste, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 31 de ani. Destinul martiric al lui Ioan Ianolide, închis pentru aproape 23 de ani, se confundă cu drama României din a doua jumătate a veacului trecut, pentru care experiența comunistă a însemnat transformarea țării într-un imens gulag.

marți, 31 ianuarie 2017

Părintele Proclu Nicău a trecut la cele vesnice. Înmormântarea Părintelui la Sihăstria Putnei. In memoriam, cuvinte de la Părintele Proclu Nicău

(postarea se va actualiza)

Sihastria Putnei: Părintele Proclu va fi înmormântat marți


Părintele Proclu (1928-2017) a trecut la cele veșnice.

După o viață închinată în întregime Domnului, Părintele Proclu (Nicău) a trecut la cele veșnice sâmbătă, 28 ianuarie 2017. Așa cum i-a fost dorința, exprimată inclusiv în testamentul scris, el va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde și-a pregătit din timp locul de veci. Slujba de înmormântare va avea loc marți, 31 ianuarie, începând cu orele 10.30, după ce, mai intâi, se va oficia slujba Sfintei Liturghii.

În perioada de până la înmormântare se va citi Psaltirea la căpătâiul părintelui, după cum este tradiția monahală. Deși părintele Proclu a trăit în desăvârșită smerenie și nu și-a dorit o slujbă de înmormântare impunătoare, credem că părintele se va bucura de toți aceia care, cu discreție, vor veni și vor aduce recunoștința lor în rugăciune către Dumnezeu pentru sufletul său.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Mesajul "Către popor" al Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei referitor la Sfântul și Marele Sinod. "Documentele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe reprezintă un obiect de aprofundare și de studiu ulterior"


În cadrul ședințelor de lucru din 23-24 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a luat decizii privitoare la Sfântul și Marele Sinod. O hotărâre presupunea informarea, după datoria pastorală, a plenitudinii (pleromei) Bisericii Greciei prin publicarea unei enciclice concise, cu limbaj inteligibil, după cum a făcut deja Biserica Ciprului, în vederea edificării și informării responsabile. (Publicarea, cu purtarea de grijă a Sfântului Sinod Permanent, a unei broșuri informative „Către popor”).

Mesajul Către popor al Sinodului Bisericii Greciei a fost publicat și cuprinde aspecte importante referitoare la Sfântul și Marele Sinod. De menționat că în mesaj se reafirmă faptul că documentele Sinodului din Creta vor reprezenta obiectul unui studiu ulterior. De asemenea, este condamnată orice tentativă de schismă și depărtare de la Biserică din motive imaginare de rigoare (acrivie) dogmatică.

Redăm în continuare traducerea în limba română a Mesajului Către popor al Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei referitor la Sfântul și Marele Sinod.

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei se adresează tuturor credincioșilor pentru a-i informa cu privire la Sfântul și Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe, care s-a întrunit în luna iunie 2016, în insula Creta.

Principalul obiectiv al Sfântului și Marelui Sinod a fost întărirea și manifestarea unității tuturor Bisericilor Ortodoxe, dar și abordarea a diferite aspecte pastorale actuale.

Pe baza concluziilor Sfântului și Marelui Sinod:
  • Biserica Ortodoxă își exprimă unitatea și sobornicitatea prin Sfintele Taine. Sinodalitatea slujește unității și insuflă organizarea Bisericii, modul în care aceasta ia deciziile și îi determină cursul. Merită menționat de asemenea că Sfântul Sinod nu a făcut referire doar la autoritatea Sinoadelor Ecumenice cunoscute, ci pentru prima dată în cadrul lui s-au recunoscut ca Sinoade „de autoritate universală”, adică asemenea celor Ecumenice, Marele Sinod din timpul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (879-880), Marile Sinoade din timpul Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351, 1368) și Marile și Sfintele Sinoade din Constantinopol pentru respingerea conciliului unionist din Florența (1438-1439), a învățăturilor protestante (1638, 1642, 1672, 1691) și a etnofiletismului ca erezii ecleziologice (1872).

  • Bisericile Ortodoxe Autocefale nu constituie o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. În privința Diasporei Ortodoxe din diferite țări ale lumii s-a hotărât continuarea funcționării Adunărilor Episcopale cu reprezentanți ai Bisericilor Autocefale pentru a asigura principiul sinodalității până la aplicarea rigorii (acriviei) canonice.

  • Pentru Biserica Ortodoxă, familia reprezintă un rod al unirii tainice „în Hristos și în Biserică” dintre un bărbat și o femeie și este singurul garant pentru nașterea și creșterea copiilor.

  • Biserica subliniază constant valoarea înfrânării, a ascezei creștine. Asceza creștină nu întrerupe legătura omului cu viața și cu semenii, ci îl leagă de viața tainică a Bisericii. Ea nu îi privește doar pe monahi. Etosul ascetic este caracteristica vieții creștine.

  • Biserica Ortodoxă condamnă persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor comunităților religioase, convertirile forțate, traficul cu refugiați, răpirile, torturile, execuțiile inumane și distrugerile materiale. Biserica își exprimă compasiunea în special față de situația creștinilor și tuturor minorităților persecutate din Orientul Mijlociu și din alte părți ale lumii.

  • O lucrare fundamentală a Bisericii este misiunea, adică efortul ei de a da în mod continuu o mărturie de credință și de a propovădui Evanghelia fie credincioșilor care trăiesc în societățile contemporane secularizate, fie tuturor celor care nu L-au cunoscut încă pe Hristos.

  • Dialogul în special cu creștinii eterodocși (de alte confesiuni creștine – erezii) se realizează având ca bază datoria Bisericii de a mărturisi în toate direcțiile adevărul și credința apostolică. Astfel se face cunoscută și altora autenticitatea tradiției ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile nu presupun și nici nu vor presupune niciodată vreun compromis în materie de credință.

  • Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, după cum se mărturisește în Simbolul de Credință. Nu poate fi concepută sfințenia omului în afara Trupului lui Hristos, adică în afara Bisericii (Efeseni 1, 23). Sfințenia este participarea la taina Bisericii și la Sfintele ei Taine având ca centru Sfânta Euharistie. Sfinții închipuiesc Împărăția lui Dumnezeu.

  • Biserica este una, cea Ortodoxă. Conform Sfântului Vasile cel Mare, „un popor sunt toți cei care cred în Hristos și o singură Biserică sunt acum chiar dacă se adresează din diferite locuri lui Hristos”. Biserica așteaptă întotdeauna întoarcerea tuturor oamenilor, eterodocșilor și celor de alte credințe la ea.

  • Documentele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe reprezintă un obiect de aprofundare și de studiu ulterior. Acest lucru este valabil pentru toate Sinoadele Bisericii. Dialogul teologic nu se întrerupe. O condiție necesară este desigur păstrarea intactă a adevărului teologic și realizarea dialogului fără fanatism sau diviziuni, fără conventicule (adunări secrete) și schisme, care rănesc unitatea Bisericii. Schismele sunt boli spirituale greu de vindecat. După Sfântul Ioan Gură de Aur: „să destrami Biserica, să fii dispus la rivală, să creezi disensiune, să te lipsești pe sine în continuu de adunare, acestea sunt de neiertat și vrednice de mustrare și multă le este pedeapsa(PG 48, 872). De aceea sunt îndemnați credincioșii să nu confere greutate cuvintelor celor care îi îndeamnă să se depărteze de la Ea pentru a forma un grup separat în afara plenitudinii (pleromei) Bisericii, invocând motive imaginare de rigoare (acrivie) dogmatică.

  • Încheind acest mesaj, dorim să vă încredințăm că toți episcopii Bisericii Greciei priveghem și rămânem neclintiți în credința ortodoxă și dedicați Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. (2 Corinteni 13, 11).
LEGATURI: 


miercuri, 25 ianuarie 2017

"Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire"

Oameni și demoni: CALVARUL IUBIRII


Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.(I Petru 4, 8)

Așa spunea Apostolul Petru. Asta era credința apostolică. Iubirea lui Hristos era, în vremea apostolilor, dogma cea mai presus de toate. Așa spunea cel repus în treapta de apostol, nu în urma unui examen la dreptul canonic, ci pentru că Îl iubea pe Hristos... Și de aceea strălucea dumnezeiește Biserica Primară, pentru că dragostea dintâi nu era decât dragostea dintre frați pusă mai presus de toate...

Azi, dragostea a ajuns mai prejos de toate. Darul lui Hristos, darul pentru care S-a întrupat și S-a răstignit ca să ni-l dea, darul de a putea iubi nelimitat, dumnezeiește, nu mai interesează aproape pe nimeni în creștinismul de azi.Din pricina înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți se va răci.”(Matei 24, 12). Citind argumentele celor care vor să rupă azi Biserica n-am putut să le analizez pertinența pentru că mi-a degerat mintea....

Ce au făcut evreii de acum două milenii cu Hristos, asta facem noi, majoritatea creștinilor, de aproape două milenii, cu iubirea lui Hristos. Am acuzat-o de blasfemie, pentru că susține că ea este creștinismul, așa cum Hristos afirma că El e Dumnezeu. Am urât-o pentru că, așa cum Hristos ”scotea sufletul” din evrei cu învățătura Lui, așa scoate dragostea ”sufletul” din creștini cu cerințele ei de a ne lărgi inimile, nu capetele...

I-am legat mâinile ca nu cumva să ne atingă cu nebunia ei luminoasă și caldă și să ne vindece, accidental, de nebunia noastră calculată și rece. Am dezbrăcat-o de virtuțile ei și le jucăm, de două milenii, la zarurile speculației teologice. Apoi am dat-o Rațiunii ”încreștinate” s-o răstignească pe crucea egoismului botezat, miruns, spovedit și împărtășit.

Și iată-ne ajunși pe Via Crucis a iubirii la stația: Sinodul din Creta.

Scandalul legat de Sinod arată ceva ce puțini vor sau îndrăznesc să vadă: că aproape nimeni nu mai știe să iubească în Biserică, că suntem analfabeți în iubire. Că ne lipsește  o elementară cultură și educație a iubirii lui Hristos. Cultură pe care numai Biserica o poate avea și da unei țări. Fără de care ora de religie devine cea mai plictisitoare și fără de sens din orar.... Și Ortodoxia, preocuparea cea mai străină vieții...

Am ajuns să apărăm credința, pentru că nu am apărat iubirea. Am ajuns să apărăm slovele, pentru că am părăsit Duhul. Am ajuns să apărăm credința într-un mod care vădește limpede absența unui minim drag de oameni...

Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire.

Altfel, părinților și fraților, nimeni nu va crede vreodată că Adevărul e o Persoană!

Fraților, se lucrează continuu la ruperea și sfărâmarea acestei țări! Iar temelia acestei țări a fost, este și va fi Biserica. Și cei ce ne vor pieirea ca neam, știu că dacă vor să rupă țara pentru totdeauna, trebuie să rupă Biserica. Iar ruperea Bisericii nu se poate face decât cu mâinile creștinilor. Și creștinii nu vor face aceasta decât dacă va avea aspectul celei mai mari virtuți a momentului, al celei mai duhovnicești, ortodoxe și, mai ales, urgente, misiuni!

Nepomenirea ierarhilor nu este rezultatul unui silogism teologic, ci al unei ierni lăuntrice, a cărei temperatură a ajuns să înghețe în noi și ultima scânteie de iubire... Toate argumentele ”nepomenitorilor” sunt pline de promoroacă...

Din această iarnă menită a ne îngheța ca neam ca să putem fi sparți în bucăți transportabile, nu putem ieși decât mărind flacăra iubirii din altarul neamului, din Biserică.

Nu putem ieși decât punând mai presus de toate unitatea noastră, dată numai de iubirea lui Hristos, singura care, în fața căderilor noastre nu micșorează, ci mărește harul.

Nu respinge, ci iubește cu și mai multă durere....

Azi, ori începem să iubim și să punem iubirea dintre noi, românii ortodocși, mai presus de toate, ori pierim...

Și apărându-ne prin dezbinare credința, nu vom face altceva, decât să-i ajutăm pe străini să ne îngroape neamul, în cel mai ortodox dintre sicrie...

Are Sinodul din Creta păcatele lui. Dar unde e dragostea dintre noi care poate să le acopere, așa cum acoperă focul, gunoaiele? Căci dragostea e foc mistuitor și, de aceea, numai ea ne poate ține curată credința...



LEGATURI: