sâmbătă, 4 februarie 2012

Palatul fermecat de Ioan Ianolide. Cuvinte si imagini.



Chinuit, sfasiat de-ntrebari si cu jar pe
Ranile vii, sangeram in neliniste, greu.
La dreapta mea era o bufnita, iar la stanga un sarpe.
Si-am auzit pe sarpe graind: "Nu exista Dumnezeu".

Am pornit prin pustiu. Eram singur si-mi era frica.
In urechi imi sunau cuvintele sarpelui, de tagada.
Intr-un tarziu am aflat oazele singuratatii, neumblate,
Si ochiul meu, ca al bufnitei, prin noapte a-nceput sa vada.

M-adulmecau de departe, flamanzi in tarcoale,
Sacalii desertului, chelacaind.
Dunele noptii pandeau, muindu-si spianrile goale
Si tot mai rar l-am auzit pe sarpe soptind.


Desluseam acum beteala unei carari prin pustie,
Ca firul subtire al stelei ce calauzise pe magi.
De izbeam cu toiagul in stanca, izvora apa vie.
Drumuiam fara preget, cu mana cerului in desagi.


In zori am ajuns in fata palatului cu poarta de vis,
Strajuita de un vultur, un inger, un leu si un taur.
Am batut de trei ori si poarta singura s-a deschis.
Insira-te margaritare pe firul de aur...


Am trecut pe aleea smereniei, printre sanziene udate
Cu apa in care Iisus a spalat picioarele ucenicilor.
Calcam prin cenusa, pe urmele ciudate
Ale pantofului Cenusaresei si ale talpilor calicilor.


Pe aleea caintei, sub salcii am sezut si am plans
Indelung murmurand, in metanie, psalmul cincizeci.
Serafimi m-au stropit cu isop si am strans
Ramuri verzi de pe cioturi crapate si reci.


Mergeam acum printre crini, pe aleea curatiei;
Ca in gradinile cerului, cantau pasari fara numar,
Zefirul isi aninase la aripi clopotele utreniei
Si-am simtit cum se lasa porumbei de lumina pe umar.


Palatu-si inalta coloanele ninse cu polenul solar,
Ca niste fragile stamine in policandrul unui caliciu.
Am suit scara cu trepte de azur si clestar,
Sub raze de aur ce tasneau din inalt frontispiciu.


In sala de mese, totul era pregatit pentru cina.
Am inchinat din cupa cu Vin si am frant cucernic din Paine;
A coborat Nemarginirea in marginita-mi tina
Si-am plutit peste ieri, peste maine.


In sala tezaurului, tainic ardea un inel,
Ireal risipind pe comori nesortite argilei
Tot aurul tors din blandetea privirii din Miel
Si toata aurora topita in lacrima milei.


In sala de arme, din largi panoplii fulgerau laolalta
Sageata-ndraznelii infipta in aripa vantului
Si sabia dreapta si pura, taioasa ca limba cuvantului
Si scutul heraldic si platosa tare si chivara-nalta.


Din sala uneltelor am luat un cantar si un navod
Si-o foarfeca de vier, din curpenul soarelui ca sa tai
Butasi de lumina, meniti sa rodeasca in glod.
Si-am pus in picioare sandalele apostolilor, cu talpa de rai.

Trecand ca intr-un vis pe sub curcubeele grinzilor,
Am ajuns in feeria din sala oglinzilor.


Am privit in peretele din Rasarit
Si am vazut langa o apa un copil cu obrajii de paine,
Trimitandu-si surasul, in barci de hartie, spre tarmu-nrosit
Din basmul cu Feti-Frumosi, cu pitici si cu zane.


Am privit in peretele din Miazazi
Si-am vazut pe un tanar suind catre creste de spini,
De ghiara hatisul trupul nevrand a-si pazi,
Flamand ca sa muste din miezul luminii.


Am privit in peretele dinspre Apus
Si-am vazut un batran ce cu luare-aminte,
Din bratele crucii pe care-asfintise Iisus,
Isi cioplea un sicriu, impacat si cuminte.

Am privit in peretele din Miazanoapte
Si nimic n-am vazut. Nu puteau sa cuprinda
Ochii mei atata mister. Dar in soapte
Armoniile astrelor se-auzeau se-auzeau prin oglinda.

*

Cand m-am intors printre oameni,
Pe locurile de unde-am plecat,
Inflorea fericirea in diminetile clare.
Si multi ma-ntrebara de taina palatului fermecat.
Iar eu le-am raspuns ca el se gaseste in fiecare.

din Detinutul profet, Editie ingrijita de Manastirea Diaconesti, Editura Bonifaciu, 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu