vineri, 14 noiembrie 2014

Parintele Zaharia Zaharou: In Sfanta Liturghie transfiguram viata noastra trecatoare, primind viata vesnica de la Dumnezeu. Conferinta sustinuta la Lyon.

Parintele Zaharia Zaharou a sustinut pe 27 septembrie 2014 o conferinta la Lyon cu titlul: "L'échange de notre vie terrestre pour la vie éternelle de Dieu dans la Divine Liturghie" si pe care am tradus-o in cele ce urmeaza.
Aceasta conferinta a avut loc in cadrul celei de-a 21-a intalniri a Asociatiei Sfantul Siluan Atonitul, care editeaza in fiecare an publicatia "Buisson Ardent"/Rugul Aprins, in care apar texte pretioase ale Sfantului Siluan Atonitul, ale Parintelui Sofronie, dar si ale tuturor celor care se reunesc in jurul acestor stalpi ai ortodoxiei, in cautarea lui Dumnezeu. In anul 2015, cel de-al 21-lea numar al publicatiei Buisson Ardent va cuprinde in limba franceza si textul Parintelui Zaharia Zaharou sustinut la aceasta conferinta, si pe care vi-l redam, in limba romana, in cele ce urmeaza.
Traducerea s-a facut din dorinta de a aduce folos duhovnicesc fratilor nostri ortodocsi, cerandu-le iertare de nu ne vom fi putut ridica la inaltimea duhului exprimat de cuvantul Parintelui Zaharia Zaharou, dat fiindca si limba fraceza nu poate reda intelesuri duhovnicesti, asa cum este insa posibil in limba noastra, vorbita, exprimand trairi, si  fiind modelata de-a lungul istoriei de un popor ortodox. Atat cat s-a putut ne-am straduit, si pentru toate cate s-au facut prin bunavointa Duhului Sfant, dam slava lui Dumnezeu!

 In Sfanta Liturghie schimbam viata noastra trecatoare cu viata cea vesnica de la Dumnezeu


Mai presus de toate Dumnezeu, prin Sfanta Liturghie, face sa dainuie viata omului pe pamant. Sfanta Liturghie ne reveleaza desavarsirea vietii divine in Mielul nevinovat si neprihanit, înjunghiat pentru mantuirea noastra de la întemeierea lumii [1] si aceasta naste in noi dorinta de a armoniza viata noastra cu jertfa divina a iubirii Sale.

Sfanta Liturghie este o creatie minunata. Ea face omul capabil de a trai fara deznadejde in ciuda distantei care-l separa de Dumnezeu, caci a fost placut Domnului de a-l umbri de fiecare data cand se gaseste in prezenta Sa. Astfel, deci, Sfanta Liturghie este "locul" unde crestinii invata sa ramana in prezenta lui Dumnezeu. Si, este adevarat ca, de fiecare data cand aducem la Sfanta Liturghie ceea ce avem mai bun de oferit Domnului - chiar si fidelitatea noastra in momentele de retragere a harului - primim viata, Viata Sa. Altfel spus, El ne da forta de a sta in fata Lui, chiar si atunci cand ne simtim infasurati de moarte. Oricare ar fi etapa vietii duhovnicesti pe care o traversam in existenta noastra pamanteasca, Sfanta Liturghie ne reinvie punandu-ne in contact cu realitatea de Sus. Primim pregustarea Imparatiei vesnice in existenta noastra stricacioasa si trecatoare pe masura ce crestem in asteptarea deplinei veniri a Domnului, in ziua celei de-a Doua Veniri a Sa in slava.

Principiul insusi al fiecarui act liturgic este revelat in ce-a de-a doua Epistola a Sfantului Apostol Pavel catre Timotei: "Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune." [2] Este principiul pe care il aplicam in Sfanta Liturghie, amintindu-ne de cuvantul Domnului, de poruncile Sale. La inceputul creatiei, Dumnezeu a spus omului: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi"[3]. A spus cuvantul acesta o singura data, dar el isi pastreaza intreaga sa putere pana la sfarsitul timpurilor. Asemenea, a spus "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.[...]Beţi dintru acesta toţi,  acesta este Sângele Meu [...]" Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea [4]. Si, dupa ce repetam aceste cuvinte ale Domnului in Sfanta Liturghie, continuam cu rugaciunea: "trimite Duhul Tau cel Sfânt peste noi si peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte". Astfel totul se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Acelasi principiu se reflecta in tot ceea ce facem in viata noastra. Ar trebui mereu sa ne sprijinim pe evenimentul vesnic al cuvantului lui Dumnezeu si, prin invocarea Numelui Sau, Sa ii cerem sa redea acest eveniment din nou real si activ in acel moment al vietii noastre. Cele doua actiuni sunt indispensabile - divina, cat si umana - caci Liturghia este prin excelenta locul intalnirii lui Dumnezeu cu omul.

In Cina cea de Taina este o ordine inversata de evenimente care marcheaza intemeierea acestei taine. Si gasim aici caracterul profetic al Sfintei Liturghii: Domnul stabileste mai intai taina, si doar dupa aceia El o pecetluieste prin jertfa efectiva a Sangelui Sau pretios. Deci Domnul ofera Sangele Sau spre a fi baut de catre ucenicii sai, inainte de a fi rastignit pe Golgota. Le reveleaza astfel semnificatia si puterea vesnica a ceea ce urma se sa peteraca in mod istoric in ziua urmatoare. Cina cea de Taina a fost un eveniment profetic, un eveniment care va reflecta pentru totdeauna adevarul vesnic. Aici este sensul si scopul profetiei in Noul Testament: de a enunta realitati care sunt in mod vesnic adevarate si, deci, in mod vesnic semnificative. Venirea lui Hristos a fost profetita: El a venit si iarasi va sa vina, asa cum marturiseste Sfanta Scriptura. Apostolul Petru Il descrie pe Domnul ca "Hristos... un miel nevinovat si neprihanit, cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă"[5]. Jertfa lui Hristos a fost prevazuta in Sfatul cel de taina, mai inainte de veci, al Sfintei Treimi. El este "Mielului cel înjunghiat, de la întemeierea lumii" [6]. Fiecare eveniment de Dumnezeu gandit, cuvantat, sau patruns in istoria umana este, de asemeni, un eveniment in afara timpului al carui efect incepe "din veci si pentru veci".

Este important sa intelegem ca savarsirea Euharistiei este o porunca. In Cina cea de Taina, cand Hristos a dat sfintele taine ale Trupului si Sangelui Sau ucenicilor Sai, le-a poruncit sa continue sa "faca aceasta" spre pomenirea Lui, si pentru a face cunoscuta Legea cea Noua [7]. Aceasta porunca anunta moartea Sa, care este pecetea Legii celei Noi, Invierea Sa, si a Doua Sa iarasi venire, cand va plati fiecaruia dupa fapta sa, dupa cum a promis. Trebuie deci sa facem aceasta "spre pomenirea Lui", "până când va veni"[8].

Sfanta Liturghie este in acelasi timp o lucrare divina si umana. Ca pomenire a unui eveniment este un fapt uman, in timp ce evenimentul pomenit, el, este divin si vesnic. Si, cum Crucea a fost porunca data Fiului pentru mantuirea lumii, cand implinim porunca pe care Dumnezeu ne-a dat-o de a "face aceasta", noi suntem insusiti tainii Crucii si Invierii Fiului Sau. De fiecare data cand, si in fiecare loc unde se slujeste Sfanta Liturghie, porunca Domnului este indeplinita in, si prin Biserica intreaga. Aceasta actualizeaza taina vesnica a Crucii si a Invierii lui Hristos, si harul nesfarsit al lui Dumnezeu, este astfel dat celor ce se impartasesc cu El. Cand implinim porunca Lui, harul datator de viata care purcede din Crucea si Invierea Sa ne conduce la viata Sa vesnica, si cand ne impartasim din realitatea Sa vesnica devenim, noi, de asemenea, "contemporani" evenimentelor eterne: intram literalmente in vesnicie. Nici trecut, nici viitor nu mai exista, ci toate lucrurile sunt vesnic prezente in Sfanta Liturghie. Chiar si Judecata de Apoi este prezenta; caci asa cum este scris, la noi "au ajuns sfârşiturile veacurilor"[10].

Nu vom insista prea mult asupra faptului ca pomenirea care se face in Sfanta Liturghie nu este nici intelectuala, nici psihologica. Ca raspuns la porunca mantuitoare a Domnului, ea este mai inainte de toate incepatura duhovniceasca in taina vietii lui Hristos, care este Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. Ea este participarea noastra la vesnicia lui Dumnezeu triipostatic, si la viata Sfintei Treimi.

Sfanta Liturghie este o recapitulare a intregii istorii de relatii ale lui Dumnezeu cu omul. Intruparea lui Hristos Mantuitorul lumii, viata si jertfa Sa mantuitoare, se gasesc in inima Liturghiei. Este o reiterare a dublei manifestari a lui Hristos - in fata lui Dumnezeu si in fata omului, prin care El justifica pe de-o parte pe Dumnezeu Tatal in ochii omului, si omul cazut in fata lui Dumnezeu. 

Care este sensul justificarii Sale, a lui Dumnezeu-Tatal in ochii omului? Omul cazut are tendinta de a acuza pe Dumnezeu de a fi responsabil de suferintele sale. Noi, oamenii, cerem egalitate si dreptate. Auzim atat de des strigatul: "De ce eu? De ce mi se intampla asta mie, Dumnezeul meu?". Pentru a ne ajuta sa gasim un raspuns la aceasta intrebare nelinistitoare, Parintele Sofronie utilizeaza cateodata imaginea unei piramide[11]. In varful acestei piramide se gasesc ocârmuitorii neamurilor, care, dupa cuvantul Domnului, domnesc si stapânesc [12]. La baza piramidei se gasesc masele, saracii si asupritii. Cu toate ca puternicii lumii sunt numiti "binefacatori", puterea lor se sprijina pe nedreptate si inegalitate. Aceasta nu este placut lui Dumnezeu si nu corespunde sensului dreptatii, egalitatii si libertatii firesti a omului. De fapt, Domnul reveleaza in Persoana Sa o ierarhie de o alta natura, in care cel ce serveste este mai mare decat cel ce domina, cel care sta la masa. Astfel Domnul, nu numai ca a intors piramida puterii lumii, dar s-a nimicnicit El insusi, plasandu-Se in cele mai de jos, in varful acestei piramide intoarse, si purtand toata greutatea acestei nedreptati, luand asupra Lui pacatul si blestemul intrigii umanitati.

In Sfanta Liturghie, ca in jertfa chenotica a lui Hristos, Dumnezeu este justificat in ochii omului: dragostea Lui absoluta pentru om fiind revelata in Persoana Fiului Sau. "Iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit"[13]. Pentru om, Dumnezeu il da pe Unicul Sau Fiul la moarte. "Cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?"[14]. Oricat i s-ar parea de grea crucea vointei divine, omul nu mai poate sa-L acuze niciodata pe Dumnezeu, caci darul Unicului Sau Fiu este infinit mult mai mare. Cum putem sa-L acuzam pe Dumnezeu de necazul suferintelor noastre, cand El insusi a suferit si a suportat moartea, care stapaneste lumea, din cauza pacatelor noastre?

Tocmai de aceea talharul de pe cruce indreapta sagetile reprosurilor impotriva propriei lui nedreptati si nerecunostinte, si el nu-L acuza pe Dumnezeu, Care ramane pentru el drept si binecuvantat in veci. In plus el insusi a fost justificat prin propria-i osandire de sine, caci acest sens al dreptatii il face sa spuna: "noi primim cele cuvenite după faptele noastre" (Luca 23, 41). Si, doar dupa ce a spus aceste cuvinte, a adaugat "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta" (Luca 23, 42) devenind astfel, chiar in aceeasi zi, primul cetatean al Raiului [15]. Mantuirea talharului sta in dreptatea pe care o atribuie lui Dumnezeu, si in osandirea de sine. Profetul Daniel urmeaza acelasi principiu cand spune: "A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastră ruşinarea feţelor noastre" (Daniel 9, 7)[16]. Vedem deci, ca talharul se dovedeste profetic in cuvantul sau, in atitudinea sa fata de Dumnezeu. El se adreseaza lui Dumnezeu in deplin adevar, admitand adevarul starii in care se afla. Este un desavarsit exemplu al osandirii de sine, un adevarat invatator al caii smerite de micsorare de sine.

Si cum, pe de alta parte, Hristos justifica omul in fata lui Dumnezeu-Tatal? Ca om, Hristos a dus o viata fara de pacat si in desavarsita ascultare. Dumnezeu Ii manifesta binecuvantarea Sa, caci El reveleaza chipul omului asa cum Dumnezeu l-a conceput dinaintea veacurilor [17]. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului este cel care are toata binevoirea Tatalui. Si, in Persoana Fiului Sau, Dumnezeu primeste orice om care urmeaza calea Sa si merge pe urmele Lui. In acest fel omul este justificat de Hristos, Care ne-a dat dovada desavarsirii umane, si ne-a aratat calea mantuirii. Nimeni altcineva n-ar fi putut sa spuna: "Fiti desavarsiti"[18].

Sfanta Liturghie pomeneste dragostea chenotica a lui Hristos. Ea este deci o descriere fidela a vietii lui Hristos, viata care este oferita lui Dumnezeu si omului, pentru manturiea lumii. Duhul (τό ηθος) jertfei Sale este continut in intregime in cuviantul Profetului Isaia cu care preotul incepe Proscomidia (slujba de pregatire pentru Sfinta Liturghie): "ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune?"(Isaia 53, 7-8)[19].

Dragostea desavarsita si smerita a lui Hristos L-a facut sa coboare pana in cele mai adanci ale pamantului, pentru ca noi sa putem sa ne impartasim din Viata Sa. Sfanta Liturghie ne invata dragostea Sa smerita, setea Sa pentru mantuirea oamenilor, micsorarea de Sine pana intr-acolo unde devine slujitorul tuturor. Pe masura ce devenim constienti de smerenia dragostei lui Hristos, inima noastra se schimba si incepe sa se intoarca spre cainta si recunostinta. Ne simtim umpluti de un simtamant de cinstire (Φιλοτιμο), cum spune Sfantul Pavel "dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim" (Romani 14, 8) Si, ca sa fim ai Domnului trebuie sa Ii fim placuti [20].

Si atunci, cand focul cel mai mare al dragostei lui Hristos, care este in inima Sfintei Liturghii, atinge inima noastra, ne va insufla o stare a duhului prin care nu ne mai ingrijim de noi insine. Dorim sa-L urmam pe Hristos pe calea smereniei, sa coboram in cele mai de jos ale piramidei intoarse pentru a-L intalni pe Hristos, a ne uni cu El, caci stim ca doar in El singur vom gasi viata. Astfel, prin pocainta si recunostinta pe care o insufla, Sfanta Liturghie ne uneste cu Hristos, cu "Cel care se daruieste si Care este daruit", cu Izvorul vietii si  al Dragostei, cu Piatra din capul unghiului a noii creatii.

"Eu am venit ca [oamenii] viaţă să aibă, şi din belşug să aibă"(Ioan 10, 10)[21]. Sfanta Liturghie ne initiaza in gandul cel mai inainte de veci al lui Dumnezeu pentru om. Sfantul Duh imprima in inima noastra chipul lui Hristos, Omul mai inainte de veci. In starea noastra pacatoasa, supusa mortii, chipul Domnului nostru ne zdrobeste si ne insufla in acelasi timp. Constatam distanta care ne separa de El, dar aceasta constientizare trezeste in noi dorinta ca toti oamenii sa cunoasca adevarul lui Hristos si sa aibe si ei, de asemenea, nadejdea vietii vesnice. Tot ceea ce primim in Sfanta Liturghie vom sfarsi prin a dori tuturor semenilor nostri: Liturghia inglobeaza mijlocirea pentru lumea intreaga. Ne umple de cainta, care ne transmite starea lui Hristos, si primim astfel darul rugaciunii pentru intregul Adam. De asemenea, ea umple inima omului de mangaierea harului, de mangaierea Duhului Sfant - caci cainta merge intotdeauna impreuna cu mangaierea harului. "Fericiti cei ce plang, ca aceia vor fi mangaiati" [22]. Viata noastra va deveni in mod progresiv conform cu contemplatia duhovniceasca pe care Sfanta Liturghie o insufla in noi, cu modelul de viata revelat in Sfanta Liturghie.

Acest model de viata este calea Domnului nostru, care a spus ucenicilor Sai la Cina cea de Taina: "v-am dat vouă pildă" [23]. Domnul este totul in toate. In "cea mai mare dragoste" a Sa, El a luat asupra-Si pacatul si blestemul lumii intregi. Gustand moartea in trupul Sau, El Si-a dat viata pentru prietenii si pentru vrasmasii Sai, pentru cei care sunt aproape si pentru cei care sunt departe. Si ne cheama sa Ii fim asemenea.

Staretul Sofronie spune ca rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani, pecetluita in sudoarea sangelui Sau, este modelul oricarei rugaciuni liturgice. Domnul a acceptat cupa trimisa prin voia Tatalui [25], purtand in sufletului Sau o tristete "pana la moarte" [26] in dorinta Sa ca lumea sa fie mantuita. Este o fraza in rugaciunea sacerdotala a Domnului, care tradeaza dorinta sufletului Sau: "Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut" [27] (Ioan 17, 25). Cat de cuprins este de dorinta arzatoare ca toti oamenii sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa fie mantuiti! In suferinta Sa pentru intregul Adam, Domnul a imbratisat intindera tuturor veacurilor vietii umane, prin puterea Duhului vesnic, si rugaciunea Sa universala era chiar continutul inimii Sale. Aceasta rugaciune il insoteste pe Cruce, in coborarea Sa in mormant, cat si in cele mai din adancul pamantului. In orice moment continutul inimii Sale ramane acelasi: ca toti sa fie impacati cu Tatal. Fiind fara de pacat, drept si sfant, El n-a vazut stricaciunea [28]. El a invait si s-a inaltat la ceruri cu firea umana in intregime, ca si cu acelasi continut al inimii Sale. Hristos a inviat si nu mai este in mormant, adica, El a murit cu lumea intreaga in inima Sa, S-a pogorat la iad, si a inviat din morti cu inima plina de dorinta ca intregul Adam sa poata primi viata Sa vesnica.

In Sfanta Liturghie, Sfantul Duh acopera in harul Sau tot ceea ce imbratisam in rugaciune in cursul slujirii liturgice si raspandeste binecuvantarea Sa asupra tuturor oamenilor. Dupa modelul lui Hristos rastignit, preotul trebuie deci sa dobandeasca o constiinta profunda plina de mila atunci cand imbratiseaza umanitatea intreaga si mantuirea sa.

Si de fapt, dupa pilda Invatatorului nostru, Hristos, fiecare credincios este chemat la aceasta rugaciune universala. Sfanta Liturghie este pentru noi o ocazie de a oferi totul lui Dumnezeu pentru a fi sfintit. Cand Preotul slujitor spune: "Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate", el spune de fapt in numele poporului: "Tot ceea ce ne-ai dat iti apartine. Tie Ti le oferim din nou, caci pentru noi Tu le-ai facut noi pe toate". Oferim viata noastra temporala cu toate grijile si, in schimb, Dumnezeu ne da viata Sa care este vesnica. Aducem toata viata noastra si toata nadejdea noastra, recunostinta noastra si pocainta noastra - tot continutul inimii noastre si al rugaciunii - in darurile painii si vinului care sunt aduse ca ofranda lui Dumnezeu. Astfel deci, nu oferim lui Dumnezeu doar o bucata de paine si putin vin, care, in sine, sunt nesemnificative. Ceea ce conteaza mai inainte de toate, este credinta noastra si dragostea noastra, asteptarea pe care o avem de la El. Ne oferim pe noi insine, sarmani ce suntem si, in schimb, El ne da dragostea Sa, viata Sa, pe El insusi. Aducem jertfa noastra din "toate si pentru toate" cu constiinta a tot ceea ce a facut Hristos pentru noi, si dupa porunca Lui. Si Dumnezeu, Care nu-Si incalca cuvantul, "căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi"[29], ii este placuta jertfa credinciosilor care formeaza Trupul Sau si al Bisericii Sale, si El raspunde punandu-si propia viata in Sfintele Daruri; si Preotul anunta atunci: "Sfintele sfintilor!". Este placut Domnului ca noi sa mancam si sa bem viata Sa, si aceste cuvinte marcheaza unul din momentele cele mai sfinte si mai miscatoare ale Sfintei Liturghi.

In Persoana fara de pacat a lui Hristos, jertfa chenotica a lui Dumnezeu este un prinos desavarsit. El "a dobândit o veşnică răscumpărare" pentru noi toti, aducandu-Se pe Sine "prin Duhul cel veşnic", si aceasta o data pentru totdeauna. Cat, in ceea ce priveste pe om, prinosul sau aduce roada atata timp cat jertfa sa este facuta in duhul unicei Jertfe a lui Hristos. Cu cat pregatirea sa este mai buna, cu atat transfigurarea vietii in Liturghie va fi mai completa. Bineinteles, aceasta nu este decat o regula generala; insa Dumnezeu este deasupra oricarei reguli. Cateodata in ciuda unei pregatiri precare, El ne copleseste totusi de viata Sa. Sau, ni se poate intampla ca sa ne ostenim intreaga noapte fara sa "prindem" nimic. Ceea ce este cel mai important este smerenia noastra si constiinta nevredniciei noastre. Cu cat ne simtimi mai nevrednci cand ne apropiem de Domnul, cu atat atragem harul Sau. Dam slava celui Care ne-a daruit toate împreună cu El [31]. Si mantuirea, nu trebuie sa uitam, este darul gratuit al lui Dumnezeu, Care binecuvinteaza pe toti si pe toate, cele pe care crestinul le imbratiseaza cu multumire si in rugaciune. Daca ne rugam pentru lumea intreaga in Sfanta Liturghie, lumea intreaga va fi binecuvantata. Daca Domnul a murit si a inviat cu toti oamenii in inima Lui, noi, care Ii apartinem, trebuie sa facem la fel, caci in noi, de asemenea, este aceeasi taina care se lucreaza. Tot ceea ce noi oferim lui Dumnezeu cand venim in fata Lui cu o inima aprinsa, va invia in noi in momentul in care ne impartasim cu preacurat Trupul Sau si scump Sangele Sau.

"Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc..." - este imnul de biruinta al credinciosilor care au participat la transfigurarea vietii, care este adevaratul scop al Sfintei Liturghi. Dreptii din toate veacurile, din Vechiul Testament si din Noul Testament, s-au ridicat deasupra lumii create si au gasit o fereastra catre cer. Ei au transfigurat viata lor limitata, primind viata cea fara de inceput si fara de sfarsit a lui Dumnezeu si, dupa fiecare astfel de schimbare, au cantat un imn de biruinta. Moise, plin de Duhul lui Dumnezeu, canta: "Ia aminte, cerule, şi voi grăi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!" [32].

Cand ne schimbam viata noastra, primind Viata lui Dumnezeu, schimbam timpul pentru eternitate. Intreaga noastra fiinta intra in sfera Duhului; stara noastra psihologica este transformata intr-o stare duhovniceasca. Cand dam "psihismul" lui Dumnezeu, in cursul Sfintei Liturghi, El il sfinteste si in acopera cu vesnicia Sa, si devenim duhovnicesti. Trebuie deci, sa invatam sa ne daruim noi insine lui Dumnezeu, pentru ca El sa poata sa trasforme starile noastre psihologice in stari duhovnicesti. In momentul Epiclezei, cand preotul se roaga lui Dumnezeu de a trimite Duhul Sau cel Sfant "peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse inainte", binecuvantarea Sa este raspandita asupra tuturor celor pentru care ne-am rugat, si asupra cererilor pe care le-am facut in rugaciune la noi, in timpul pregatirii pentru Sfanta Liturghie. De fapt, Liturghia incepe cand framantam aluatul pentru prinosul nostru de paine (prescure). Cand framantam aluatul, il umplem de toate dorintele si mahnirile inimii noastre, atat  pentru noi cat si pentru ceilalti. Si, cu siguranta aceste rugaciuni, de asemenea, primesc binecuvantarea lui Dumnezeu in momentul sfintirii. 

Schimbul care se face in timpul Sfintei Liturghii este, bineinteles, inegal. Intr-un sens, nu atinge niciodata deplinul sau potential, caci daruirea noastra insene este limitata, ceea ce face ca noi sa fim incapabili de a primi in noi deplinatatea vietii divine. Inegalitatea consta in faptul ca viata noastra temporala ne-a fost imprumutata; si totusi, cand o oferim lui Dumnezeu, primim, in schimb, viata Sa nestricacioasa. Ce Dumnezeu minunat avem! Este vorba deci de "un schimb partial", o pregustare "a  vietii lumii ce o sa vina" care intareste pe credincios in constiinta ca viata sa este "ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu", si ca in Cer, aceasta viata va fi revelata in deplinatatea ei "când Hristos Se va arăta, El care este viata noastra" [33].

In plus, Sfanta Liturghie ne invata sa traim in asteptarea neincetata a celei de-a Doua veniri a lui Hristos, si in "fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus"[34], cand Dumnezeu va fi "toate în toţi" [35]. Sfanta Liturghie ne incurajeaza, deci, de a cultiva o constiinta eshatologica: "Da, Doamne, tu sti ca nu ma daruiesc Tie decat in parte, si ca dorinta inimii mele este ca sa iti apartin pe de-a-ntregul. Astfel, Te rog, pomeneste-ma pe mine, robul Tau, in ziua cea mare si slavita a celei de-a Doua Veniri a Ta intru slava, pentru ca viata mea transfigurata cu a Ta sa fie desavarsita si vesnica". Daca invatam sa traim intr-o perspectiva eshatologica, nu vom deveni niciodata familiari si indiferenti cu Sfanta Liturghie. Vom trai Sfanta Liturghie mereu ca un eveniment nou, o creatie mereu noua, imposibil de luat cu usurinta, si care ne va da de fiecare data o noua vedere.

Deplinatatea vietii noastre in Hristos va fi revelata in ziua de apoi a venirii Domnului. Dumnezeu cheama credinciosii la unirea cu El Insusi, si constiinta noastra eshatologica, a Judecatii de Apoi, dimpreuna cu insuflarea nascuta de pocainta, ne pastreaza in mod neclintit pe calea smereniei lui Hristos. 

Cand credinciosul intelege maretia teribila a acestui eveniment final, isi concentreaza intregul duh si inima in semnificatia Actului liturgic. El Il asteapta pe Domnul cu toata fiinta sa si, pentru ca este atat de bineplacuta Domnului jertfa de lauda, gaseste duhul cel bun al slavei, asa cum l-au gasit jertfele tuturor dreptilor din totdeauna. Dispozitia sufletului sau este in deplina armonie cu indemnul din Cantarea Heruvimica, ca "toata grijea cea lumeasca sa o lepadam". Este cu totul constient de faptul ca "Hristos este in mijlocul nostru", si ca El este "Cel ce aduce si Cel ce Se aduce". De fapt, nu putem intra in inima sfintei Ofrande (Anaforaua-αναφερω) daca nu ne lepadam de toata grija cea lumeasca, toate gandurile, "ca pe Împaratul tuturor, sa primim pe Cel înconjurat în chip nevazut de cetele îngeresti", caci "prezenta Imparatului aduce cu sine prezenta cetelor ingeresti". Sfanta Liturghie uneste pamantul cu cerul, caci Hristos, Dumneze-Om care cuprinde in Sine cerul si pamantul, este deplin prezent in Persoana cu toti ingerii si sfintii Sai. Cu adevarat Sfanta Liturghie este Imparatia lui Dumnezeu pe pamant; cu adevarat Hristos este in mijlocul nostru.

In adunarea liturgica, noi alcatuim Trupul Bisericii, Trupul lui Hristos al carui Cap este Hristos Insusi. Ca membrii ai Trupului Sau, noi suntem in mod egal madulare unii altora. Pentru ca membrii sa formeze o adunare armonioasa, fiecare trebuie sa aibe o dispozitie dreapta fata de Cap si celelalte membre. Este vorba, mai inainte de toate, de o dispozitie smerita si de dragoste, dupa pilda Domnului insusi si a sfintilor Sai ingeri. Astfel, noi il slavim pe Dumnezeu ca un Trup unic, cu credinta, cu evlavie si cu frica, neuitand niciodata, nici macar o secunda, ca suntem reuniti in jurul tronului Imparatului si Dumnezeului nostru. Nu este loc de indrazneala sau de aroganta, caci vedem ca Hristos se afla in fiecare dintre fratii nostri. Ca un singur Trup, invatam apoi marea stiinta ca "să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune" [37]. Il primim pe fratele nostru ca pe viata noastra, caci traim ca membrii ai aceluiasi Trup. Duhul Celui ce "se lasa adus ca o oaie spre junghiere" trebuie sa se afle in turma cea cuvantatoare a lui Hristos, care-L slaveste in duh si-n adevar: acesta este duhul iertarii, al rabdarii, al pacii, al dragostei fratesti si al smereniei fata de toti. Crestinii nu aspira la slava acestei lumi. Ei nu cultiva nicio ambitie luciferica de a se ridica la rangul cel mai inalt. Din contra, scopul nostru este de a ne micsora smerindu-ne noi insine, unii in fata celorlalti, dupa modelul lui Hristos care "n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi"[38]. Trebuie deci sa facem totul pentru a fi uniti, in mod efectiv, intr-un singur Trup, caci doar astfel putem sa-L slavim asa cum se cuvine pe Dumnezeul nostru. De fapt, adevaratul scop al existentei noastre este de a-L slavi pe Creatorul nostru, si nu putem sa facem acest lucru in mod deplin decat atunci cand suntem reuniti in El, prin Sfanta Liturghie

Liturghia este de asemeni locul lucrarii noastre profetice. Sfantul Pavel indeamna Corintenii sa psalmodieze, sa prooroceasca, si sa invete cand se aduna impreuna, astfel ca fiecare membru sa poata contribui la zidirea Trupului lui Hristos, spre slujirea tuturor. [39a] In masura in care omul serveste pe toti ceilalti prin darul lui particular, el contribuie la viata intregului Trup, si, in Sfanta Liturghie fiecare credincios (si in primul rand preotul) ofera ceea ce are mai bun. Sfanta Liturghie este deci pentru noi ocazia de a oferi dispozitiile inimii noastre, cele mai bune, rugaciunile cele mai infocate pentru noi insine, pentru ceilalti, si pentru lumea intreaga. Si, oricat de nesemnificativ ar fi darul pe care noi il aducem in inima noastra, este totusi suficient pentru a ne uni cu ceilalti membri ai Trupului lui Hristos.

Staretul Sofronie sublinia ca nu ar trebui niciodata sa ne ducem la Liturghie fara sa ne fi pregatit mai inainte. In cursul pregatirii noastre prin rugaciune, noi cultivam un mic dar personal, pe care il aducem mai apoi in adunarea liturgica. In timpul acestei pregatiri in fata lui Dumnezeu, dobandim un loc in inima noastra unde duhul nostru se misca in toata libertatea. Si, cand ne ducem la Liturghie, acest loc spiritual ne permite sa intram in comuniunea harului, a tuturor sfintilor care traiesc pe pamant si in ceruri, si a deveni astfel participanti la darurile lor.

Sfantul Pavel spune ca fiecare dintre noi are un dar particular [39]. Dar, daca ofer darul meu, asa cum se cuvine, devin participant darurilor tuturor celorlalti membri. Liturghia este deci un timp de mare imbogatire, cu conditia ca sa ne pregatim mai inainte: intram astfel in comuniune cu toti sfintii, si, cu toate ca suntem membrii saraci si nesemnificativi, ne bucuram de darurile madularelor celor tari ale acestui Corp. Acestia ne ajuta prin rugaciunile lor, si noi suntem in primul rand aparati si paziti de rugaciunile Maicii Domnului.

In timpul Sfintei Liturghii aducem slava lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a facut pentru mantuirea noastra, si pentru mijlocirea rugaciunilor sfintilor Sai. "Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvântam, Tie Îti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru". In acest imn, lauda noastra este tripla (laudam, biecuvantam, multumim), in timp ce ne rugam o singura data. Aceasta ne reveleaza ca binefacerile "cele aratate si cele nearatate" pe care Dumnezeu le-a raspandit din plin in intreaga umanitate, si pentru care ii aducem lauda, sunt incomparabil mai mari decat orice  alta binefacere pe care am putea sa o cerem in rugaciune, caci in El toate lucrurile au fost deja implinite pentru vesnicie; nu mai ramane decat sa ne invie intru nestricaciune in ziua cea de apoi. Astfel laudele noastre si slavirea pentru toate binefacerile Sale minunate sunt in mod particular intense in timpul rugaciunii de sfintire a Cinstitelor Daruri (Epicleza), invocand Duhului Sfant "peste noi si peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte".

Parintele Sofronie numea "rugaciune ipostatica" rugaciunea liturgica - adica o rugaciune universala proprie celui care devine dupa asemanarea lui Hristos si un veritabil ipostas[40]. Hristos ne-a revelat adevarul Ipostasului Sau in rugaciunea Sa din Ghetsimani, rastignirea Sa pe Golgota si coborarea Sa in cele mai de jos ale pamantului. Si, in Liturghie invatam sa ne asemanam cu Domnul nostru, atunci cand stam in fata lui Dumnezeu, aducandu-I o rugaciune care imbratiseaza intreaga umanitate, cu toate bucuriile si suferintele ei. Asa cum ne pocaim de pacatele ascunse, de care poate nu suntem constienti  ("De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă"[41]) dar, care, totodata sunt inradacinate in inimile noastre, tot asa ne bucuram sa il slavim pe Dumnezeu pentru binefacerile Sale "cele aratate si cele nearatate". In rugaciunea lor ipostatica, sfintii se pocaiau pentru toti oamenii; rugaciunea noastra ipostatiaca da slava in numele umanitatii intregi pentru toti sfintii, si in primul rand pentru Maica Dumnului.

Liturghia ne transmite harul Duhului Sfant, a Duhului care insufla in noi multumirea. Sfantul Pavel spune: "iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu" prin harul Sau [42]. Si Dumnezeu nu ne da nimic mai putin decat vesnicia: cand participam la realitatea vesnica, devenim "contemporani" evenimentelor vesnice care asigura prezenta continua a Imparatiei Cerurilor pe pamant. Cand ne daruim lui Dumnezeu cu un duh de multumire, in toate circumstantele si in toate evenimentele vietii noastre, Domnul trimite atunci harul Sau asupra noastra. Cum spune Sfantul Varsanufie, a multumi in fata lui Dumnezeu pledeaza in favoarea neputintei noastre omenesti fata de El. Cat este de pretios de a multumi Domnului!

In masura in care Sfanta Liturghie ne reveleaza vietuirea in Dumnezeu, ea este o scoala unde invatam ca Hristos este Alfa si Omega, centrul cerului si al pamantului. Devenim constienti de faptul ca biruinta Crucii Sale este universala, si, cand iesim din biserica, ar trebui sa continuam sa traim asa cum ne-a invatat Sfanta Liturghie. Pe muntele Sinai, Moise a primit un model de vietuire, si el a dat poporului legi conform acestui mod de viata. Ca indeplinire a poruncii lui Hristos, Sfanta Liturghie ne reveleaza slava tainei Crucii si Invierii Sale. In viata noastra cotidiana noi percepem acum slava lui Hristos ascunsa in fiecare din poruncile Sale, si cand indeplinim aceste porunci, noi traim in mod liturgic si devenim temple vii ale Dumnezeului treimic.

In Sfanta Liturghie ne sprijinim pe cuvantul lui Dumnezeu si invocam harul Sfantului Sau Duh pentru ca minunea Liturghiei sa se intample. Asemenea, in viata noastra de fiecare zi, unicul nostru fundament sigur si de neclintit este cuvantul lui Dumnezeu, si cea mai mare binecuvantare rezida in invocarea sfantului Sau Nume, care realizeaza cea mai mare minune a existentei umane - unirea fiintei noastre create cu energia necreata si vesnica a Sfantului Duh. Domnul S-a coborat in cele mai de jos pentru a aduce o jertfa desavarsita pentru mantuirea noastra si, daca noi il vom urma in aceasta pogorare, ne vom plasa pe calea sfintei Sale vointe. Astfel fiecare jertfa pe care o facem ne uneste cu Hristos si ne conduce spre asemanarea Sa.

Este imposibil de a intelege dintr-o data maretia Sfintei Liturghi. Dar, de fiecare data cand luam parte la ea, intrevedem esenta lucrarii Domnului, ce nu va lipsi niciodata de a reinvia inimile noastre; si vom dobandi astfel noi intelegeri.

Atata timp cat Sfanta Liturghie este slujita pe pamant si cat omul va continua sa transfigureze viata sa creata cu viata necreata si vesnica a lui Dumnezeu, toata nadejdea nu este pierduta. Liturghia este un dar inestimabil pentru umanitate. De fapt, fie ca lumea este constienta sau nu, rugaciunea sa ipostatica mentine existenta intregului univers.  

__________________________

[1] (Cf. Apocalipsa 13, 8) toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat

[2] (1 Timotei 4, 4-5) Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

[3] (Generza 1, 28) Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"

[4] (Mt. 26, 26-28) Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.  Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi,  Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.

(Luca 22, 19) Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea

[5] (1 Petru 1, 19-20) scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit, Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi

[6] Cf. (Apocalipsa 13, 8) Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.

[7] (Matei 26, 28) Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.

(Luca 22, 19-20) Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi

[8] Cf. (1 Co. 11, 24-26) Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.

[9] Cuvantul "Liturghie" provine din grecul λειτουργία: λει- vine din λαός  care semnifica "popor"; -ουργία vine din εργσία care inseamna "lucrare". Astfel, cuvantul "Liturghie" inseamna "lucrarea poporului"

[10] Cf. (1 Co. 10, 11) Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor.

[11] Arhimandrit Sofronie, Sfantul Siluan, Paris,Ed. Cerf

[12] (Mt. 20, 25) Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc

(Mc. 10, 42) Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc

(Lc. 22 25-27) Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.

[13] (Ioan 13, 1) Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit

[14] (Romani 8, 32) El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?

[15] (Luca 23, 40-43) Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai

[16] (Daniel 9, 7-9) A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastră ruşinarea feţelor noastre, precum se arată astăzi oamenilor din Iuda şi locuitorilor din Ierusalim şi la tot Israelul, cei de aproape şi cei de departe, în toate ţările în care Tu i-ai izgonit din pricina fărădelegilor ce le-au săvârşit împotriva Ta. Doamne Dumnezeule, a noastră este ruşinarea feţelor, a regilor noştri, a mai-marilor noştri şi a părinţilor noştri, căci noi am păcătuit ţie; A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea şi îndurarea. Răzvrătitu-ne-am împotriva Lui.

[17] Cf. (Mt. 3, 17) Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".

[18] (Mt. 5, 48) Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

[19] (Isaia 53, 7-8) Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte

[20] Cf. (2 Corinteni 5-9) Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii. Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi.

Este dificil de a reda intreaga profunzile a cuvantului grecesc Φιλοτιμο care poarta in el sensul ca scopul omului este de a fi placut lui Dumnezeu, in viata dar de asemenea si in moarte, in bucurie cat si in incercari. In sens mai larg Φιλοτιμο poate pur si simplu sa insemne un umil sens de cinste. De exemplu, o persoana care a primit ajutorul cuiva ar putea prin Φιλοτιμο sa raspunda binefacatorului ei cu o fidelitate neclintita din cauza unui sentiment profund al datoriei si nevredniciei. 

[21] (Ioan, 10, 10) Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.

[22] (Matei 5, 4) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia

[23] (Ioan 13, 15) v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi

[24] Archimandrite Sophrony, Sa Vie est la mienne, Paris, Cerf 2012, pp. 106-107; 111-116

[25] (Matei 20, 22; 26, 29) Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem; Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu.

[26] (Matei 26, 38) Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine.

[27] (Ioan 17, 25) Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

[28] Cf. (Ps. 15, 10; 48, 9) Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea. Ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă niciodată moartea.

[29] (2 Timotei 2, 13) Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi.

[30] Cf. (Evrei 9: 12; 14, 28) El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare
Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu? 
Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.

[31] Cf. (Romani 8, 32) El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?

[32] (Deuteronom 32, 1) "Ia aminte, cerule, şi voi grăi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele"

[33] Cf. (Coloseni 3, 2-4) Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.

[34] Cf. (Tit 2, 13) Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus

[35] Cf. (1 Corinteni 15, 28) Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi

[36] Extras din Litia sarbatorii Schimbarii la Fata
[37] Cf. (Evrei 10, 24) Şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune

[38] (Matei 20, 28) După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.

[39a] Cf. (1 Corinteni 14 26) Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă

[39] Cf. (Romani 12, 5-9) Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora; Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei; Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună! Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

[40] Archimandrite Sophrony, Sa Vie est la mienne, P. 116; archimandrite Sophrony, Voir Dieu tel qu'il est, Paris, Cerf/ Le sel de la Terre, 2004, pp. 255-256, si Archimandrite Sophrony, La Prière, expérience de l'éternité, Paris, Cerf/ Le Sel de la Terre, 1988, pp. 78, 147-148.

[41] Cf. (Psalmi 18, 13) Greşelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă

[42] Cf. (1 Corinteni 2, 12)  Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;

[43] Cf. Barsanuphe et Jean de Gaza, Correspondance, 214, Solesmes, 1972, P. 174 

 ***


Intrebari si Raspunsuri


- Parinte Zaharia, am fost foarte atins de aceasta maniera particulara pe care ati avut-o, de a prezenta Taina Sfintei Liturghii deasupra aparentelor, si am retinut doua lucruri importante din expunerea dumneavoastra de mai inainte. Mai intai este vorba de necesitatea de a face o buna pregatire pentru Sfanta Liturghie si, mai apoi, de a implini poruncile lui Hristos. Puteti sa mai dezvoltati?
- Stiti, in viata monahala avem intotdeauna randuiala de a ne ruga in fiecare zi. Aceasta randuiala vizeaza acelasi lucru. Si, daca venim in comunitatea de frati cu o inima plina de buna dispozitie, asta este si un dar particular pe care fiecare il lucreaza in taina. Dar, acest dar ne imbogateste pentru ca ne pregateste pentru intrarea in comuniunea cu toti sfintii. Pentru ca nu trebuie sa uitam cuvantul Sfantului Pavel, care spune ca nu putem intelege profunzimea, inaltimea, adancimea si lungimea dragostei lui Hristos fara comuniunea cu toti sfintii. Si aceasta este regula de rugaciune pe care monahii o au. 

La fel toti crestinii, in toate aspectele pregatirii din viata lor, daca vin la biserica cu inima plina de dispozitie duhovniceasca, cu siguranta vor intra intr-o comuniune a harului lui Dumnezeu, care le va reinnoi viata. Si asta este foarte important! Si daca nu lucram aceasta dispozitie in taina in camara noastra, cand venim la biserica, vom ramane acolo ca o coloana de piatra. Nu vom lasa acest loc liber in noi comuniunii in duh, punandu-ne in fata lui Dumnezeu.

Si spune Sfantul Isaac Sirul ca Domnul nu ne da porunci pentru a ne umili, pentru a ne face sclavi, ci pentru a ne vindeca. Si regula monastica nu este pentru a ne face sclavi, ci pentru a ne da privilegiul de a intra in comuniunea de slava a lui Dumnezeu, in aceasta comuniune cu toti sfintii, in care putem sa ajungem la profunzimea dragostei lui Hristos, si in comuniune cu Trupul si Sangele Sau, care este cu adevarat mostenirea vesnica pe care ne-a lasat-o Domnul pe pamant. Si in acest duh ne pregatim pentru Sfanta Liturghie.

Si cea mai buna pregatire este de a veni la Liturghie cu inima pe care vrem sa o oferim lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeul crestinilor este un Dumnezeu mult milosard si mult milostiv, si singura maniera de a ne uni cu El este de a veni cu o inima care are nevoie de El, care este smerita si gata sa primeasca mangaierea Lui, asa cum spunem si in rugaciunea catre Sfantul Duh, chemandu-L, Mangaietorule. Si, pentru aceasta, pregatirea noastra trebuie sa vizeze dispozitii de smerenie, de pocainta, de recunostinta. Iar recunostinta si smerenia merg mana in mana. Si Domnul a spus ca n-a venit in lume pentru cei drepti ci pentru cei care au nevoie de vindecare, care au inima infranta si au nevoie de vindecare divina. Iertati-ma!

Un alt lucru pe care l-ati spus, si despre care vreti sa va spun cate ceva, este ca acolo unde este o porunca este o cale in taina slavei invierii lui Hristos. Sfantul Grigorie Palama are o predica despre inchinarea Sfintei Cruci care explica asta si care este minunata. Si spune ca in toate zilele din toate secolele primim slava lui Dumnezeu cand indeplinim poruncile Sale pentru ca in implinirea poruncilor se ascunde taina Crucii si Invierii lui Hristos, aceasta fiind chiar si inainte de acest eveniment, intr-o maniera profetica. Cand facem Sfanta Liturghie inainte de toate indeplinim poruncile Domnului, aducand un trofeu de multumire pentru ceea ce a facut El pentru noi. 
- Pentru a ne pregati pentru Sfanta Liturghie trebuie sa facem o pregatire asa, cum facem cand mergem sa ne spovedim? 
E vorba de o pregatire multipla, pentru ca ma refer si la o pregatire in taina. Si e foarte important ceea ce facem in taina, asa cum ne-a spus Domnul: cand va rugati, rugati-va in ascuns [Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns (Matei 6, 6)], si când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17-18) si cand faci milostenie să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta (Matei 6, 3).

Si am subliniat aceasta pregatire, dar sunt si alte feluri de a ne pregati, ca de exemplu spovedania, si de a veni in fata Domnului cu o constiinta sa spunem acceptabila, pentru ca niciodata nu o sa avem o constiinta perfecta. Rusinea de la spovedanie, rusinea pe care o avem inaintea preotului la spovedanie, face parte din taina pocaintei impotriva patimilor si invinge pacatul nostru. Rusinea pe care o suferim, durerea pentru starea noastra de cadere, devine o putere spirituala pentru a vindeca patimile si pacatele  noastre. Aceasta este un alt fel prin care putem sa ne pregatim pentru a intra in comuniunea slavei lui Hristos, in comuniunea cu toti sfintii, in comuniunea cu Trupul si Sangele Sau.

Mai sunt si altele, dar cred ca si acestea sunt de ajuns, daca le indeplinim.
- Avem din ce in ce mai mult obiceiul de a auzi rugaciunile spuse de preoti in timpul Liturghiei si de a raspunde Amin! in acelasi timp cu clericii. Si mi-am zis ca nu este posibil sa spunem tot timpul Amin, Amin! fara sa spunem in acelasi timp Amin! patimii lui Hristos. Deci daca spun Amin! - da, Doamne! - patimii lui Hristos pentru mine, cum sa nu fac si eu acelasi lucru? Ori, este si un lucru istoric de a pune pe spatele credinciosilor aceasta crurce. Nu cumva este, de fapt, preotul care indeplineste acest sacrificiu pentru turma sa?
-Oh, nu!
- Deci nu este foarte grav, ca noi, toti fidelii indraznim sa spunem Amin, Amin! sacrificului... ?
- Stiti, nu este foarte important asta. Ceea ce este important este ceea ce am spus, ca Liturghia este un loc unde putem sa ne transfiguram viata. Si nici limba in care vorbim, nici ceea ce spunem, are un loc principal. De exemplu, cand am fost la Paris, la Institutul Saint Serge, am fost de mai mutle ori la biserica rusa si doar o singura data la biserica greaca. Si, la inceput, nu stiam nici un cuvant in rusa, dar asta nu ma impiedica sa traiesc Sfanta Liturghie de aceeasi maniera in care traiam la Manastire, unde intelegeam fiecare cuvant care era pronuntat. Si am inteles ca limba nu este importanta. Ceea ce este important este constiinta pe care o avem fata de acest eveniment care este Sfanta Liturghie si se deruleaza in acel loc. Chair daca ar fi in chineza, nu m-ar deranja. Stiu ca Hristos este in mijlocul nostru. La noi, de exemplu citim rugaciuni cu voce tare, dar nu insist asupra acestui lucru. Imi place atitudinea aceasta, dar nu cred ca lucrul acesta ar trebui sa ocupe primul loc. Iertati-ma!
- In Liturghia ortodoxa impartasania nu este data fratilor protestanti sau catolici; este rezervata doar ortodocsilor. Puteti sa ne spuneti un cuvnat despre asta?
- Stiti, dorinta noastra este ca toti sa se mantuiasca, dar nu putem sa slujim Sfanta Liturghie si sa avem o impartasanie euharistica mai ales cu cei care nu au in mod exact aceeasi credinta. Este adevarat ca aceasta regula a fost pastrata in mod pretios de-a lungul secolelor de toti Parintii Bisericii. Si chiar Sfantul Irineu a scris, foarte devreme, despre asta. Si este foarte important ca toti cei care participa sa aibe in mod unic aceeasi viziune spirituala, aceeasi credinta.

Imi amintesc ca odata, Parintele Sofronie cand a fost intr-o manastire catolica a observat ca unul dintre calugari avea un chip ortodox :-) Si apoi a devenit ortodox acest om. Iertati-ma!

Si Biserica trebuie sa aibe frontierele sale, sa nu devina foarte abstracta si idealista. Dar nu trebuie ca inima noastra sa fie lipsita de mila fata de toate fapturile, fata de toti oamenii, fata de fratii in Hristos.

Nu as vrea insa sa spun prea multe lucruri, pentru ca stiu ca este penibil pentru multi dintre dumneavoastra.  
- Printre toate lucrurile pretioase pe care le-ati spus despre Sfanta Liturghie, una m-a atins in mod particular. Spuneti ca venim la Sfanta Liturghie cu duhul umilit, cu pocainta si sentimentul nevredniciei dar, in acelasi timp, omul da ceea ce este mai bun in el: credinta lui, dragostea lui si nadejdea in Dumnezeu. Si, echilibrul acestor doua lucruri, fiinta umana, pe de-o parte in contact cu nevrednicia sa in fata lui Dumnezeu si, pe de alta, in contact cu ceea ce este mai bun in el -  asa cum ati spus ca Dumnezeu recapituleaza in Sfanta Liturghie toata istoria Lui cu omul-, pentru mine acest aspect uman recapituleaza intreaga istorie a omului in fata lui Dumnezeu, cu partea lui nevrednica, dar in acelasi timp si cu ceea ce este mai bun in el.
- Foarte adevarat! Pentru ca Insusi Dumnezeu verifica lucrul acesta si spune ca omul are cea mai mare onoare cand vine cu acest duh de pocainta in fata Lui. In acel moment Domnul are tot cerul alaturi,  si toti ingerii, toti sfintii se bucura cand un om se intoarce cu acest duh. Acest duh este pretios in fata lui Dumnezeu. Ati spus foarte bine!
- As vrea sa revenim un pic la ceea ce s-a discutat mai inainte. Sunt diacon intr-o biserica catolica, si ca diacon pot sa distribui Sfanta Imaprtasanie. Si nu am refuzat la nimeni impartasania, pentru ca nu imi este mie dat sa judec constiinta fiecaruia. Imi place mult ortodoxia, spiritualitatea ortodoxa, dar am fost odata socat, ducandu-ma la Manastirea din Saint Jean en Royan si, dupa ce am asistat la intreaga Sfanta Liturghie, un calugar care veghea acolo, vazand ca nu sunt ortodox, mi-a spus sa ma indepartez ca nu pot sa ma impartasesc. Si asta m-a lasat cu gura deschisa. Iata, am spus tot ceea ce aveam de spus despre Sfanta Liturghie Ortodoxa.
Iertati-ma, dar stiti bine ceea ce este acceptat de Biserica, si anume ca nu suntem in intercomuniune, Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica. Cum putem sa avem indrazneala de a depasi lucrul acesta, de a nu fi in acord cu episcopii nostri? Pentru ca episcopii nostrii sunt chivernisitorii tainelor lui Hristos. Si daca nu este impartasanie comuna, oficiala, si noi vrem sa ne impartasim, asta, bineinteles, nu este corect. Iertati-ma, dar nu trebuie sa traim de o maniera psihologica!

Iertati-ma, noi ne rugam pentru toti crestinii, dar nu putem sa ne impartasim daca suntem in dezacord cu episcopii nostri. Si nu pot sa fiu in dezacord cu episcopul meu, caci altfel ofer un sacrificiu idolilor, dupa cum spune Sfantul Igantie de Antiohia.

Din pacate divizarea Bisericilor este un eveniment tragic, dar nu putem sa pretindem ca putem sa depasim aceasta prin noi insine. Putem sa ne rugam si sa avem o atitudine de rugaciune pentru toti. Si preotii trebuie sa vegheze asupra tainelor care le sunt incredintate in Biserica.

Nu putem sa traimi de maniera psihologica! Iertati-ma! 

A venit o data un calugar catolic la noi si era trist ca nu poate sa se impartaseasca, si Parintele Sofronie i-a spus: nu fiti trist, sunteti ca un frate. Din pacate nu pot sa va dau sfanta impartasanie, dar fiindca sunteti calugar, si eu sunt calugar, suntem uniti in vocatia pe care o avem. Si a fost miscat de acest cuvant si a inteles.

Sunt lucruri care ne depasesc in Biserica, dar trebuie sa fim foarte atenti, caci altfel pierdem totul.
- In Biserica Catolica, intercomuniunea este extrem de rara si poate fi facuta doar cu autorizatia episcopului...

- Daca imi permiteti as vrea sa mai adaug ca nu este doar penibil pentru persoanele care nu pot sa se impartaseasca, dar este penibil si pentru noi, caci suferim pentru ei.
Da, bineinteles, dar nu trebuie sa luam aceste lucruri la nivel psihologic.
- As vrea sa continuam pe acelasi subiect. Si eu, de asemenea sunt catolica si as vrea sa spun ca ne-am dus si noi la manastirea ortodoxa, dar, daca nu ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului acolo, putem sa ne impartasim cu inimile noastre si prin cuvant.
Pentru mine, aceasta atitudine, a ceea ce spuneti, este deja un mare progres in sensul cel bun, si poate ca Dumnezeu intr-o zi ne va da putinta impinirii.

Am cunoscut in istoria Bisericii momente tragice, conflicte intre crestini, si nu as vrea sa ma ating de asta acum. Sunt cipriot, si este o istorie tragica. La un moment dat toti episcopii ortodocsi au fost expulzati, si mult calugari au fost executati de crestini occidentali. Nu trebuie sa traim cu aceste resentimente, si acum trebuie sa depasim lucrul acesta, incetul cu incetul, mai ales cu o alta atitudine. Si toti cei care il cunosc pe Domnul, si vor, sa poata sa-L cunoasca inca si mai deplin. Aceasta ar fi o mare victorie a dispozitiei noastre iubitoare, depasind istoria aceasta tragica. Multi care vin din orientul ortodox cunosc multe lucruri asemanatoare si nu as vrea sa vorbesc despre asta, iertati-ma!
- As vrea sa spun ca in timp ce participam la Sfanta Liturghie avem o alta impresia asupra curgerii timpului - pentru ca dureaza o ora si jumatate, si mai mult-, si resimtim o plenitudine a timpului care ma surprinde meru, in raport cu o viata profesionala unde suntem in intarziere - eu in particular-, si unde avem impresia ca nu avem timp, in timp ce la Liturghie, nu numai ca avem impresia ca avem tot timpul, dar si ca resimtim un parfum fin al unui timp ce nu are sfarsit. Si atunci, imi spun, daca am putea lasa sa se infiltreze acest timp liturgic in viata de zi cu zi, atunci viata noastra s-ar schimba.
- Bineinteles Sfanta Liturghie este o cale spre eternitate si in timpul sfintei Liturghii iesim in afara timpului. Si daca traim Sfanta Liturghie in mod continuu ne vom ingriji de eternitate fata de toate timpurile si viata noastra, si la sfarsit aceasta grija pentru eternitate va ingiti numarul zilelor noastre pe pamant, in eternitate.
- Puteti sa ne spuneti care este frecventa cu care ar trebui sa ne impartasim?
Cand am fost in Romania, intr-un amfiteatru mare, la Cluj, cineva s-a ridicat si mi-a pus aceasta intrebare: cum este mai bine sa ne impartasim mai des sau mai rar? Si am spus ca cel ce se impartaseste, in rugaciunile Bisericii nicaieri nu gaseste: "Dumnezeule ajuta-ma sa ma impartasesc mai des" sau "Dumnezeule ajuta-ma sa ma impartasesc rar".  Rugaciunile insa vorbesc de o impartasanie cu vrednicie". Cel ce se impartaseste cu vrednicie si rar face bine, si cel ce se impartaseste mai des si cu vrednicie face mult mai bine.

Nu trebuie sa avem aceasta obsesie - iertati-ma - de a ne impartasi de fiecare data cand este Sfanta Liturghie. Nu este necesar. Cateodata este mai bine daca ne smerim ca nu suntem pregatiti, si daca ne ducem sa ne rugam cu aceasta stare, vom primi chiar acelasi har si aceeasi mangaiere ca cei care s-au impartasit. Nu este absolut necesar sa ne impartasim la fiecare Sfanta Liturghie. Este de dorit, este bine daca avem repere, daca ne-am pregatit. 

Daca, de exemplu, intr-o zi trebuie sa ne ducem la dentist este mai bine sa nu ne impartasim in acea zi, pentru ca dupa ce am primit Trupul si Sangele lui Hristos in gura, si apoi ma duc la dentist, ganditi-va cum este... Asa, mai bine ma rog, si primesc aceasi mangaiere ca alta data cand m-am pregatit pentru impartasanie.

Este bine sa ne impartasim cu vrednicie si avand o constiinta buna.

- Puteti sa ne spuneti cand ne simtim vrednici si gata sa ne impartasim?
Iata, am primit aceeasi intrebare la Cluj, dupa ce am raspuns la cea de mai inainte. Si va spun ca pentru aceasta nu indraznesc sa va dau raspuns - cum putem sa ne impartasim cu vredncie? Dar indraznesc sa va transmit cuvintele unui Sfant al Bisericii noastre, Sfantul Simeon Noul Teolog, care spune ca: cel ce plange in fata lui Dumnezeu in fiecare zi pentru pacatele sale, care se pocaieste in fiecare zi pentru pacatele sale, poate sa se impartaseasca cu vrednicie in fiecare zi. Si cel ce nu plange in fiecare zi pentru pacatele sale, chiar daca se impartaseste o data pe an, la Paste, nu s-a impartasit cu vrednicie. Aceasta spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Iata, nu indraznesc sa va spun de la mine, ci v-am spus ceea ce a spus Sfantul.
- As vrea sa va pun problema intercomuniunii. Mai devreme a vorbit un diacon catolic despre impartasanie. Eu insa sunt ortodox, si de un timp ma duc la biserica catoloca din cartierul meu si ma impartasesc acolo. Am avut totusi ideea sa-l intreb pe preotul de acolo daca este permis, si mi-a spus ca nu stie nimic, dar daca insist pot sa gasesc un raspuns, intreband episcopul. Si intrebarea pe care mi-o pun este: daca Sfantul Pavel a spus ca sa nu apuna soarele peste mania voastra, si iata ca sunt zece secole de cand Biserica din Orient este despartita de Biserica din Occident, va mai dura mult lucrul acesta, pentru ca este un scandal absolut intolerabil!
- Stiti domnule, "duhurile proorocilor se supun proorocilor" (I Corinteni 14, 32). Este o aroganta aici, de a ne pune deasupra ierarhiei noastre, deasupra vietii Bisericii noastre, si sa vrem sa ne trasam calea noastra. Sunt foarte intristat de ceea ce ati facut. Imi pare rau de ceea ce ati spus. Nu suntem aici pentru a rezolva asta, pentru care exista totusi o grija a Bisericii oficiale, si noi trebuie sa facem ascultare de ierarhii nostri, pentru ca Duhul lui Dumnezeu nu iubeste dezordinea. Si dumneavoastra nu trebuie sa va trasati calea dumneavoastra, caci altfel cadeti in afara comuniunii chiar a celor doua Biserici.

Dupa cum vedeti aceasta unitate este in grija ierarhilor nostri, a Bisericilor noastre. Si noi, crestinii ne rugam ca ei sa gaseasca o cale, astfel incat sa se ajunga la o unitate si nu la o dezbinare si mai mare.
-  Eu ma intreb de ce problema aceasta este indisolubila, adica nu e vre-o cale prin care Papa si Patriarihii sa se impartaseasca, caci pana la urma avem aceeasi credinta.
Stiti, nu o sa pierdem timpul prea mult cu aceasta problema fara sfarsit. Daca ganditi asa, o sa ajungeti chiar sa-L judecati pe Hristos intr-un sfarsit, Care a spus ca nu a venit pe pamant sa aduca pace, ci sabie.
- Daca ne grabim cu aceasta impartasanie fara vrednicie, daca ne grabim cu aceasta unitate, asta ne va da in final niste iluzii si poate sa ne aduca mai mult divizare
- Este evident ca intercomuniunea crestina este o problema extrem de grava, dar cred ca meditatia pe care ne-a propus-o Parintele Zaharia asupra Sfintei Liturghii este o cale de unire, si va invit sa reflectati mai mult asupra ceea ce a fost spus despre Sfanta Liturghie.
- Puteti sa ne spuneti mai mult cum ne pregatim in Sfanta Liturghie, si care este progresia acestei pregatiri?
- Sfanta Liturghie ne pregateste mai intai citind Psalmi, anuntul cuvantului lui Dumnezeu. Mai apoi ne pregateste prin invocare numelui Sau si la sfarsit intram in inima Tainei. Sfanta Liturghie ne da trei lucruri foarte puternice pentru a deveni noi insine Temple ale lui Dumnezeu: cuvantul lui Dumnezeu, invoacare Numelui Lui, si participarea la Taina. Aceasta progresie este incorporata in Sfanta Liturghie, de la inceput pana la sfarsit.
- Ce parere aveti de a spune rugaciunile de la Proscomidie cu voce tare de catre preot?
- Nu este foarte practic lucrul acesta cand Parintele scoate particele. Proscomidia este foarte benefica pentru ca se citesc foarte multe nume si acestea sunt imprimate in actul divin. Si nu sunt multe rugaciuni pe care Preotul ar putea sa le spuna cu voce tare. Insa trebuie sa ne impregnam cu duhul Sfintei Liturghii, cu duhul smerit al Domnului ce caracterizeaza patima Domnului, in toata Sfanta Liturghie. Tot ceea ce este in duhul lui Dumnezeu are aceasta caracteristica, si este bine sa intram in acest duh. 
- Sunrt anumite parohii ortodoxe care fac Sfanta Liturghie chiar in naos, in biserica, si care face sa participe diferiti crestini ce aduc prescuri din care se scot particele, etc. Deci departe de a fi generalizat sunt experiente care merg in sensul aceta.   
In orice caz a avea o atitudine ce vrea sa imbogateasca traditia este foarte periculos. Iertati-ma! Este mult mai prudent sa urmam practica Biserici de atatea secole decat sa avem diferite initiative inovatoare.

Parintele Symeon Cossec, Parintele Antoine si Parintele Zaharia Zaharou

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu