marți, 12 aprilie 2016

Mitropolitul de Lovici, Gabriel, din Bulgaria, împreună cu toți membrii din cler s-au exprimat împotriva documentului presinodal "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"


Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat următoarele informații: pe 1 aprilie 2016, în Biserica Sf. Paraschiva din orașul Troyan, Mitropolitul Gabriel de Loveci a slujit Liturghia darurilor mai înainte sfințite. După slujbă a convocat conferința preoților din protopopiatul eclezial din Troyan. Au fost examinate diferite întrebări cu privire la activitatea liturgică și pastorală din acest protopopiat. La finalul conferinței, preoții duhovnici din protopopiatul eclezial Troyan au susținut cu tărie și în unanimitate, declarația clericilor din acest district, adoptată pe 23 martie anul acesta, precum și poziția Mitropolitului Gabriel față de textele documentelor care vor fi discutate în cadrul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care va avea loc între 16 și 27 iunie anul acesta, la Academia Ortodoxă din Creta, și în special obiecțiile sale serioase cu privire la  documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină." Prezentăm declarația cât și scrisoarea prin care se ia poziție, a Mitropolitului de Loveci, PS Gabriel.

Declarația clericilor din protopopiatul Loveci, din Episcopia Bisericii Ortodoxe din Bulgaria:



Noi, subsemnații, preoții slujitori din districtului bisericesc Loveci al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, în timpul conferinței de preoților, care a avut loc pe 23 martie 2016, declarăm:

"Sprijinim pe deplin și în unanimitate poziția episcopului nostru, PS Mitropolit de Loveci, Gabriel, adresată PF Sale Patriarhul Bulgariei, Neofit, președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, prin scrisoarea nr. 61 din 11 martie 2016, cu privire la documentele textelor care urmează să fie examinate de către Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care va avea loc pe 16-27 iunie la Academia Ortodoxă din Creta și, în special, gravele obiecții formulate împotriva unuia dintre documente: "Relațiile [Bisericii Ortodoxe] cu întreaga lume creștină". Considerăm că prezenta declarație să fie trimisă PF Sale Patriarhul Neofit al Bulgariei, Președintele Sinodului Bisericii Ortodoxe Bulgare, de către Mitropolitul de Loveci, Gabriel, și difuzată în mass-media:
Prea Fericirii Sale Neofit,
Patriarhul Bulgariei, Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare
Sofia

Preafericirea Voastra,

Am primit scrisoarea dvs. Nr. 197 din 02.03.2016, în anexa căreia trimiteți textele aprobate care trebuie examinate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care va avea loc între 16 și 27 iunie în acest an la Academia Ortodoxă din Creta. Decizia de a trimite aceste texte a fost adoptată în ședința Sfântului Sinod din 02.06.2016, în conformitate cu Protocolul 4. Din păcate, în acea sesiune, am fost absenți din motive serioase legate de probleme de sănătate. Noi considerăm de dreptul nostru episcopal și de datoria noastră de a face câteva obiecții serioase împotriva unuia dintre documentele intitulate "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină."

- În ceea ce privește paragraful 4: În Biserica Ortodoxă, prin "Unirea tuturor", am înțeles întotdeauna că cei care au căzut în erezie sau schisma trebuie mai întâi să se întoarcă la credința ortodoxă și să facă ascultare de Sfânta Biserică  și apoi, prin pocăință, ei pot fi primiți în Biserică.

- În ceea ce privește paragraful 5: cităm: "Dialogurile teologice bilaterale actuale ... au ca scop de a cauta... unitatea pierdută a creștinilor." Este necesar aici să se clarifice faptul că în Sfânta Biserică, unitatea dintre creștini nu a fost niciodată pierdută, și va rămâne astfel până la sfârșitul lumii, așa cum a spus Domnul, "porţile iadului nu o vor birui" (Matei XVI, 18). Așa că această comuniune va rămâne pentru totdeauna.

- În ceea ce privește paragraful 6, paragraful 16 și altele: În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă, nu există alte Biserici, ci doar erezii și schisme și a le numi "Biserici" este absolut greșit, din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic.

- În ceea ce privește paragraful 12: se spune, "în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire" Acest lucru este absolut incorect și inacceptabil, deoarece trebuie precizat și subliniat faptul că revenirea la adevărata credință este necesară pentru eretici și schismatici, și aceasta nu privește în nici un fel Biserica Ortodoxă.

Slavă Domnului că, Biserica Ortodoxă Bulgară a ieșit din CMB în 1998, după ce ea și-a exprimat dezaprobarea față de activitatea acestuia, dat fiindcă ea nu poate fi membru al unei organizații unde ea este considerată ca "una din numeroasele Biserici sau o ramură a Bisericii Una, care caută modalități de restabilire și luptă pentru restabilirea ei prin această adunare Mondială [adică CMB]". Este un singur Domn, o singură Biserică - se spune în Simbolul Credinței.

Preafericirea Voastră, dacă aceste texte nu sunt corectate, vom legaliza învățătura eretică și practica primirii ereticilor și schismaticilor fără ca aceștia sa devină adevărați membri ai Bisericii Una, Sfântă, Ortodoxă si Apostolească.

Cerem sfintele voastre rugăciuni și rămânem,
frate în Hristos, al Preafericirii Voastre,
+ Mitropolitul de Loveci

Traducere Roman Ortodox în Franta după Orthodoxie. com, Le métropolite de Lovetch Gabriel et tous les membres du clergé de son diocèse se sont prononcés contre le projet de document préconciliaire «Relations de l’Église orthodoxe avec l’ensemble du monde chrétien»

***

LEGATURI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu